Format in Clinica universitara de psihiatrie de la Spitalul „Obregia” din Bucuresti, cadru didactic, Ion Vianu emigreaza in 1977, protestind impotriva utilizarii psihiatriei in scopuri politice. In Elvetia isi practica specialitatea in mediul privat. Pe de alta parte, este activ pe plan international in domeniul apararii drepturilor omului in psihiatrie. In acest text dens si pasionant, psihiatrul-scriitor Ion Vianu ne conduce, pe firul amintirilor, la o meditatie asupra suferintei, a demnitatii omului, accentuind modestia de care trebuie sa ne patrundem in fata infinitei complexitati a fiintei.
Ion Vianu (nascut la Bucuresti in 1934). Studii de filologie clasica, neterminate. Doctor in medicina al Universitatii de Medicina si Farmacie „Carol Davila” din Bucuresti (1960). Psihiatru, cadru universitar al Clinicii de Psihiatrie, Bucuresti. Voiaje de studii in Germania Democrata, Franta. 1964-1977: Colaboreaza la Contemporanul, Viata Romaneasca, Luceafarul etc. 1975: Publica un volum de eseuri, Stil si persoana, premiat de Uniunea Scriitorilor, si o Introducere in psihoterapie. 1977: Emigreaza, dupa ce a aderat la Apelul lui Paul Goma. Se stabileste in Elvetia, practicind psihiatria. Este prezent in miscarea pentru apararea drepturilor omului in Romania. Incepe o activitate de publicist pe subiecte politice care va continua pina in ultimii ani, in tara. 1990: Revine din ce in ce mai des in Romania, unde se reinstaleaza. Publica, in genuri diverse: memorialistica (Amintiri in dialog – cu M. Calinescu –, Exercitiu de sinceritate); romane: Caietele lui Ozias, Vasiliu, foi volante, Paramnezii, Necredinciosul, Amor intellectualis („roman autobiografic”), distins cu mai multe premii, printre care si „Cartea Anului” (2010), si Arhiva tradarii si a miniei. In domeniul eseisticii, publica: Blestem si Binecuvintare, Investigatii mateine, Apropieri, Elegie pentru Mihai, Frumusetea va mintui lumea si alte eseuri.
