Rezist deci exist. Cine sunt campionii rezistentei psihologice si cum reusesc sa traiasca fericiti in conditii de stres - Pietro Trabucchi
Cod produs: 9786303033501

Iti recomandam si
Descriere
Rezist, deci exist: Cine sunt campionii rezistentei psihologice si cum reusesc sa traiasca fericiti in conditii de stres/ Resisto dunque sono de Pietro Trabucchi este o carte despre rezilienta, adica despre acea abilitate specific umana de a rezista la stres, de a depasi obstacolele si de a ramane motivati in urmarirea propriilor obiective, precum si despre modalitatile prin care o putem construi si antrena.
Rezilienta, descrisa ca fiind opusul fragilitatii, este o caracteristica a oamenilor optimisti, motivati si capabili sa abordeze schimbarile ca pe niste provocari. Vestea buna pe care ne-o da autorul acestei carti in aceste pagini este faptul ca rezilienta poate fi invatata si imbunatatita, iar sportul se dovedeste de multe ori a fi „sala” perfecta de antrenament pentru dezvoltarea ei.
Pietro Trabucchi, psiholog si scriitor, s-a ocupat dintotdeauna de performanta sportiva, in special in disciplinele de anduranta, precum si de formarea in diverse companii pe teme legate de motivatie si gestionarea stresului. A fost psihologul echipei olimpice italiene de schi fond la Jocurile Olimpice de la Torino 2006 si, timp de mai multi ani, psihologul lotului national de triatlon. In plus, a lucrat cu numerosi sportivi de rezistenta pe care i-a pregatit pentru Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro din 2016.
Scopul lecturii de fata este sa ne ajute sa devenim mai rezilienti, sa invatam sa gestionam stresul mai eficient si sa ne ofere mai multa incredere in noi si in capacitatea noastra de a depasi dificultatile in viata. Cartea se va dovedi un instrument excelent pentru sportivi, manageri, parinti care vor sa creasca copii mai rezilienti, dar si pentru oamenii obisnuiti care vor sa treaca mai usor peste provocarile vietii.
Cartea este impartita in 2 parti, dupa cum urmeaza:
Partea intai
Ce este rezilienta
„Arta de a urca inapoi intr-o barca rasturnata”
„Etimologic, „rezilienta” provine din cuvantul latin „resalio”, derivat al verbului „salio” („a sari”). Unii propun o legatura sugestiva intre semnificatia originala a cuvantului „resalio”, care desemna si gestul de a urca din nou intr- o ambarcatiune rasturnata de forta marii, si utilizarea lui actuala in psihologie: ambii termeni indica atitudinea pe care o are un om atunci cand merge inainte fara sa se dea batut, indiferent de greutati.”
Dupa ce ne explica etimologia cuvantului rezilienta, autorul ne ofera in aceasta parte o definitie a rezilientei si un pont cu privire la cea mai buna metoda de a ne „antrena” rezilienta: sportul.
O definitie a rezilientei
Rezilienta este capacitatea psihologica de a face fata dificultatilor, de a persevera si de a reveni dupa situatii stresante sau traumatice. Ea este o trasatura specifica fiintelor umane, fiind dezvoltata evolutiv de-a lungul generatiilor. Studiile arata ca majoritatea oamenilor reusesc sa depaseasca traumele (asa cum s-a intamplat de exemplu in cazul majoritatii victimelor tragediei din 11 septembrie 2001) fara a dezvolta tulburari severe. Psihologia moderna considera ca rezilienta, si nu fragilitatea, este norma.
Persoanele reziliente sunt optimiste, motivate, percep schimbarile ca pe niste provocari, si nu ca pe niste amenintari, si nu isi pierd speranta in fata esecurilor. Studiile pe sportivi de performanta confirma faptul ca succesul este legat mai mult de trasaturile psihologice decat de cele fizice.
Conceptul este inrudit cu termenul „hardiness” (rezistenta psihologica), promovat de cercetatori ca Suzanne Kobasa si Salvatore Maddi. Autorul propune un model al „Personalitatii Rezistente”, bazat pe patru dimensiuni: control, toleranta la frustrare, restructurare cognitiva si speranta.
Rezilienta poate fi antrenata si dezvoltata. Din pacate, societatea moderna tinde sa incurajeze mai mult autocompatimirea si dependenta, in locul responsabilizarii si adaptarii. Cu toate acestea, exemple precum sportivul paralimpic care isi ceruia schiurile fara maini arata cat de departe putem ajunge dand dovada de rezilienta.
Sportul ca sala de antrenament pentru rezilienta
Sportul este un context ideal pentru a dezvolta rezilienta, pentru ca implica constant stres, efort, esec si provocari. Sportivii de succes nu sunt doar cei care au gene bune sau cei care se antreneaza intens, ci, mai ales, cei cu un psihic puternic.
Atat sportivii, cat si antrenorii de elita recunosc ca „mentalul” este un factor decisiv al performantei. Pe termen lung, perseverenta, motivatia si capacitatea de a gestiona stresul devin esentiale. De exemplu, schiorul Giorgio Di Centa a asteptat 27 de ani pentru a obtine o medalie olimpica, trecand prin nenumarate obstacole.
Totusi, sistemele sportive tind sa prioritizeze criteriile fizice in selectia sportivilor, ignorand potentialul psihologic, de aceea, astazi, numarul sportivilor de performanta a scazut foarte mult.
Observam astfel ca rezilienta nu este doar o trasatura, ci un proces care poate fi antrenat. Este esentiala pentru a face fata adversitatilor si pentru a atinge performanta – in sport, dar si in viata.
Legea dura a paharului pe jumatate gol
Oamenii nu sunt stresati de fapte, ci de modul in care le interpreteaza. – Epictet
In aceasta sectiune vom intelege mecanismele de functionare ale rezilientei, autorul aratandu-ne ca aceasta este determinata in mare masura de „filtrul sau cognitiv” si de impactul pe care acesta il exercita asupra proceselor fiziologice, emotionale si comportamentale.
Pietro Trabucchi ne arata astfel ca nu evenimentele externe provoaca stresul, ci interpretarea noastra asupra lor – ceea ce psihologia numeste „evaluare cognitiva”. Inspirandu-se din filosofia lui Epictet, autorul subliniaza ca reactiile la stres sunt determinate de perceptia noastra asupra situatiilor si de gradul nostru de incredere in capacitatea de a le face fata. Prin exemple concrete, se arata astfel cum gandurile si emotiile influenteaza reactiile fiziologice si hormonale ale corpului.
Pornind de la aceasta premisa ca nu vedem realitatea asa cum este, ci cum ne asteptam noi sa fie, filtrata prin dorinte si ego, autorul ne atrage atentia asupra faptului ca avem tendinta sa ne cream modele mentale: unele functionale (care ne ajuta sa facem fata dificultatilor) si altele consolatoare (care ne protejeaza stima de sine, dar ne saboteaza pe termen lung). Autoamagirea si evitarea responsabilitatii sunt mecanisme frecvente care cresc stresul, de aceea solutia cea mai buna este sa ne ajustam perceptiile, sa acceptam riscurile emotionale si sa invatam din esecuri.
Perceptia si interpretarea unui eveniment (evaluarea cognitiva) influenteaza direct reactia emotionala si raspunsul fizic la stres. Exemplul alpinistului Claudio Bastrentaz arata cum experienta si controlul mental pot transforma o situatie periculoasa intr-una gestionabila, cu un raspuns fiziologic moderat. In schimb, lipsa controlului duce la panica si reactii fizice dezadaptative.
Partea a 2-a
Angajament si control
Adevarata putere vine din interior – din asumare, din efort constant si din credinta ca poti influenta cursul lucrurilor prin actiunile tale.
Prima parte a acestei sectiuni evidentiaza asadar importanta angajamentului si a perceptiei controlului in succes si gestionarea esecului.
Un concept-cheie al acestei sectiuni este cel de „locus de control”: cei care cred ca viata le este influentata de propriile actiuni (control intern) sunt mai predispusi sa isi asume responsabilitatea si sa actioneze. In schimb, cei care cred ca succesul sau esecul depind de factori externi (noroc, destin) tind spre pasivitate.
Un pericol in ceea ce priveste angajamentul si controlul il reprezinta implicarea excesiva in fata obiectivelor imposibile, cunoscuta drept „sindromul John Henry”. In acest caz, mutarea completa a controlului in interior poate duce la stres si probleme de sanatate, de aceea autorul recomanda gasirea unui echilibru intre asumarea responsabilitatii proprii si recunoasterea limitelor reale.
„Placerea de a reusi” este o realitate cu fundament biologic: aceasta se bazeaza pe anumiti neurotransmitatori si pe anumite zone cerebrale specifice.
Sentimentul de control si autoeficacitatea, teoretizate de Bandura, joaca un rol esential in motivatie, dezvoltare personala si rezilienta. Inca din copilarie, oamenii simt placere si satisfactie atunci cand reusesc sa influenteze mediul. Aceasta nevoie are baze biologice si sustine evolutia si adaptarea umana.
Studiile pe animale si pe oameni arata ca nu suferinta in sine dauneaza cel mai mult, ci lipsa perceptiei controlului, de aceea chiar si un control iluzoriu reduce stresul si are efecte pozitive asupra sanatatii fizice si mentale. In situatii extreme, cum ar fi lagarele de concentrare, oamenii pot crea un sentiment interior de control prin interpretari mentale si imaginatie, ceea ce le ofera o forma de protectie psihologica.
Increderea in propriile forte este esentiala pentru succes. Exemple precum cel al lui Checco Galanzino, care finalizeaza patru curse extreme in cele mai dure deserturi din lume: Atacama, Gobi, Sahara si Antarctica, desertul alb, pentru o cauza ecologica sau cel al nevazatorului Alberto Ceriani, care a terminat o competitie Ironman arata ca prin perseverenta, planificare si auto-disciplina, chiar si obiectivele aparent imposibile pot deveni realizabile.
In contrast, persoanele cu un sentiment scazut al controlului tind sa adopte atitudini defensive, precum:
Rigiditate excesiva (obsesia pentru controlul absolut al detaliilor),
Refuzul asumarii responsabilitatii - dependenta de antrenori sau de factori externi,
Cautarea de alibiuri si transferul vinii pe altii,
Increderea in solutii magice (produse sau metode ideale care ar aduce succesul fara efort).
Aceste comportamente pot parea confortabile, dar in realitate devin bariere in calea dezvoltarii si a performantei, facand oamenii mai vulnerabili la stres si esec.
Trebuie sa stim sa incasam si sa perseveram
Exemplul lui Bruno Brunod, un atlet de anduranta care a renuntat chiar inainte de a ajunge pe varful muntelui Everest din cauza conditiilor deosebit de grele, este folosit de autor pentru a evidentia cat de important este sa suportam esecul, disconfortul fizic si mental, precum si sa ne acceptam limitele. Asta cu atat mai mult astazi, cand, in cultura occidentala s-a observat scaderea tolerantei la frustrare si oboseala, mai ales in randul tinerilor. Suntem tot mai putin dispusi sa facem fata dificultatilor, iar confortul excesiv diminueaza motivatia si performanta – inclusiv in sportul de performanta. Tinerii, crescuti intr-un mediu protejat si supra-stimulat, nu dezvolta abilitati reale de
adaptare la realitate, ceea ce duce la dezamagiri si tulburari emotionale la primul contact cu esecul.
Vieti in urcare
In aceasta sectiune aflam povestile extraordinare de viata ale lui Bruno Brunod, Marco si Roberto Ghidoni, care, desi provin din medii modeste, au reusit sa atinga performante extraordinare in sportul de anduranta. Cheia succesului lor nu a fost tehnologia sau antrenamentele sofisticate, ci rezilienta dezvoltata prin munca grea, disciplina, sacrificiu si o relatie profunda cu natura.
Factorul cognitiv al tolerantei la disconfort
Capacitatea de a tolera disconfortul este puternic influentata de asteptarile noastre, formate in special prin educatie si mediu cultural. Cu cat asteptarile sunt mai rigide si nerealiste (de tipul „lumea trebuie sa fie corecta” sau „trebuie sa fiu mereu apreciat”), cu atat suntem mai vulnerabili la frustrare si anxietate.
Adoptarea unei atitudini „panglossiene”, adica un optimism exagerat si lipsit de realism, duce la demotivare si abandon atunci cand apar dificultati. In schimb, o abordare realista, care anticipeaza disconfortul si esecurile, intareste rezilienta. Exemplul alergatorului de ultramaraton Mario Castagnoli arata cum pregatirea mentala pentru ce e mai rau poate preveni colapsul psihic si fizic in momente critice.
Rezultatul final
Cazul lui Bruno Brunod care a incercat sa obtina un record de urcare a Everestului, fara oxigen suplimentar si care a fost nevoit in cele din urma sa abandoneze din cauza conditiilor meteo extreme si a epuizarii, evidentiaza importanta adaptarii si asumarii riscurilor, precum si faptul ca momentele de constientizare profunda nu apar in clipele eroice, ci in momentele in care ne confruntam cu realitatea si ne acceptam limitele. Tot aici intelegem ca frustrarea joaca un rol important in dobandirea rezilientei, ea motivandu-ne sa schimbam ceea ce nu functioneaza in viata noastra, insa doar atunci cand nu este persistenta si excesiva.
Ridica-te la loc: invata sa restructurezi
Dachhiri "Dawa" Sherpa, nascut intr-un sat mic din Nepal, a trait intr-o manastire budista de la 6 la 12 ani. Dupa moartea tatalui sau, a renuntat la viata monahala pentru a-si ajuta familia, lucrand ca ajutor de bucatar in drumetii montane. Prima sa participare la o competitie sportiva a fost accidentala, dar astfel si-a descoperit pasiunea pentru alergarea montana. Ulterior, s-a casatorit cu o frantuzoaica si s-a stabilit in Elvetia.
Dawa a devenit cunoscut pentru performantele sale in ultra-maratoane, culminand cu participarea la Ultra-Trail du Mont-Blanc. Ceea ce il diferentiaza de alti sportivi de performanta este capacitatea lui exceptionala de reinterpretare pozitiva a situatiilor dificile, o trasatura specifica oamenilor rezilienti. In ciuda nedreptatilor traite — precum schimbarea probei sale la Jocurile Olimpice de la Torino 2006 din motive comerciale — el a ramas senin si dedicat idealului de a inspira tinerii din Nepal.
El ilustreaza astfel valoarea reinterpretarii cognitive, acea abilitate de a transforma esecurile sau greutatile in lectii de viata sau oportunitati de crestere. Asa cum s-a intamplat si in cazul lui Lucio Bottiglieri (50 de ani), managerul unei companii de top din industria alimentara si un pasionat maratonist, care a decis sa isi trateze lupta cu boala (un cancer avansat de prostata descoperit in timpul unei vizite medicale de rutina) ca pe un maraton. El ne arata astfel ca perceperea unui eveniment stresant ca fiind controlabil ii diminueaza efectele negative la nivel fizic si ne ajuta sa il depasim mai usor.
Observam astfel ca ceea ce diferentiaza oamenii rezilienti de cei vulnerabili este tocmai evaluarea diferita pe care i-o atribuie esecului. Pentru persoana rezilienta, orice infrangere, chiar daca starneste inevitabil frustrare, este perceputa ca o oportunitate de a invata si a deveni mai bun. Si nu numai infrangerea, ci si marile adversitati, de la un faliment la cele mai grave boli, pot fi reinterpretate ca oportunitati de schimbare si imbunatatire.
Giorgio Di Centa este o alta lectie vie de rezilienta. El a reusit sa castige o medalie olimpica la schi fond in conditiile in care a suferit de astm de la varsta de doi ani si in ciuda faptului ca primul spray contra astmului aparuse abia cand el avea 12 ani. El a practicat acest sport cu pasiune timp de 27 de ani fara sa castige niciodata un premiu important si fara sa isi piarda vreodata speranta ca acest lucru nu se va intampla pana la urma. Dar victoria a aparut in cele din urma…
Tot in aceasta sectiune, autorul vorbeste si despre pesimisti si optimisti, si despre capacitatea individului de a invata sa devina optimist, precum si despre legatura dintre speranta si boala care a reprezentat in ultimii ani obiectul mai multor studii medicale. Acestea au demonstrat existenta unei stranse legaturi intre speranta, pe de o parte, si sanatatea fizica a pacientului, pe de alta parte. Efectul placebo, de exemplu, arata existenta unor conexiuni functionale intre sistemul nervos si sistemul imunitar folosind aceleasi baze cognitive pe care se bazeaza speranta: ansamblul de asteptari, dorinte si convingeri ale unei persoane.
Cum sa iti cresti rezilienta (si pe a celor din jur)
Autorul a testat doua programe de crestere a rezilientei personale care folosesc urmatoarele instrumente in acest scop:
• metodologii pentru a schimba evaluarea cognitiva a evenimentelor (de exemplu, tehnica ABCDE inventata de terapeutul american Albert Ellis);
• metodologii pentru a creste sentimentul de control personal prin folosirea unor obiective reale (de exemplu, tehnica obiectivelor de performanta);
• meditatia si antrenarea capacitatii de atentie;
• instrumente nutritionale care imbunatatesc eficienta mentala.
Autorul explica, cum poate folosi fiecare dintre noi aceste instrumente pentru a-si imbunatati rezilienta personala, amintindu-ne inca o data ca rezilienta este o disciplina, adica ceva ce se obtine prin efort si dedicare.
O sectiune speciala este dedicata de autor in cadrul acestei teme modalitatilor prin care parintii pot creste rezilienta copiilor lor prin intermediul sportului, in conditiile in care tinerii occidentali sunt din ce in ce mai incapabili sa interactioneze cu lumea reala si cu dificultatile ei si prefera o existenta virtuala, pasiva si protejata care nu ii supune la provocari reale.
Sportul reprezinta asadar un instrument pentru a contracara aceasta tendinta. El rezolva unele dintre punctele critice mentionate mai sus: combate sedentarismul; satisface nevoia de socializare si apartenenta, care este antidotul la izolarea de tip autist intr-o lume virtuala; iar daca este practicat in aer liber, combate asa-numitul „sindrom al deficitului de natura”, o tulburare despre care s-a inceput sa se vorbeasca in ultimii ani. In plus, copiii devin mai puternici cand se cere mai mult de la ei, nu cand sunt rasfatati.
Cele 6 sfaturi oferite de autor parintilor si antrenorilor care vor sa educe copii rezilienti sunt:
• Nu va demotivati copiii, impingandu-i de la spate si convingandu-i cu orice pret ca trebuie sa castige. Lasati-i sa isi doreasca ei insisi sa castige, pentru ca le place ceea ce fac.
• Incurajati-i sa dea tot ce au mai bun, nu sa castige. In cazul celor mici, exagerarea importantei victoriei poate avea efecte devastatoare. Unele studii arata ca, in randul tinerilor sportivi, o presiune prematura de a obtine rezultate favorizeaza aparitia unor forme de anxietate inainte de competitie, care pot dura pana la maturitate
• Medalii de gheata: separa stima de sine de rezultat. Cand adultii pun prea mult accent pe victorie, ajung inevitabil sa-i faca pe copii sa asocieze automat stima de sine cu rezultatul. In aceasta situatie, copilul se va simti obligat sa exceleze cu orice pret, traind o teama insuportabila fata de posibilitatea de a nu reusi.
• Lasa-l sa piarda, sa greseasca, sa traiasca frustrarea. Parintele (sau antrenorul) care se zbate disperat sa protejeze copilul de infrangere, fie ca este vorba de un rezultat sportiv, fie ca vorbim de faptul ca nu reuseste sa-si lege singur sireturile, nu actioneaza in interesul acestuia. Frustrarea are un rol precis: ne impinge sa actionam si sa schimbam lucrurile. Daca este dozata intr-un mod adecvat varstei, frustrarea ne impinge sa cautam controlul. Si, de aici, incepe construirea rezilientei.
• Respecta rolurile. Parintii si antrenorii joaca doua roluri distincte, desi au adesea tendinta sa uite asta. Daca un parinte nu-l lasa pe copil sa faca lucrurile singur (chiar si cu riscul de a gresi) si ii ia mereu locul, nu face decat sa cultive dependenta, in locul autonomiei. Asadar, rolul esential al parintelui este acela de a pune bazele pentru dezvoltarea unei atitudini sanatoase si adecvate care, in mod paradoxal, va inlesni mai tarziu munca antrenorului. Orice antrenor, oricat de competent si de pregatit ar fi, va prefera intotdeauna sa antreneze persoane optimiste, increzatoare, cu o stima de sine crescuta si rezistente la frustrari psihologice, in locul unor indivizi resemnati, pesimisti, anxiosi si fragili.
• Foloseste antrenamentul si obiectivele de performanta pentru a crestere sentimentul de control. Sportul ajuta la dezvoltarea rezilientei, fiindca ofera nenumarate dificultati: tocmai prin infruntarea lor, copilul isi poate consolida sentimentul de control. Antrenamentul in sine, obiectivele pe care le stabileste si dificultatile care decurg din acestea pot deveni un instrument in acest scop. Pentru asta, antrenamentul trebuie structurat sub forma obiectivelor de performanta. Urmarind aceste obiective, copilul isi dezvolta sentimentul de autoeficacitate, capacitatea de a face fata dificultatilor si de a gestiona atat frustrarile, cat si esecurile.
Anexa acestei carti vorbeste despre stresul la locul de munca privit din perspectiva managerilor, care sunt comparati cu sportivii. Insa, spre deosebire de sportivi, care se pot antrena pentru performanta, managerii sunt intr-o continua competitie si nu au antrenamentul necesar pentru a-i face fata. De aceea, autorul ofera aici o serie de sfaturi care ii vor ajuta pe manageri sa devina mai rezilienti. Iar printr-un manager rezilient se intelege un manager capabil sa inteleaga si sa gestioneze stresul, avand un control mai mare asupra situatiilor si avand la dispozitie instrumente pentru a-si imbunatati evaluarea cognitiva si sentimentul de control personal.
Rezist, deci exist – ar trebui sa fie o lectura obligatorie pentru fiecare dintre noi in vremurile dificile pe care le traversam. Asta pentru ca in vremurile grele, oamenii slabi sunt primii invinsi. Din fericire, acum stim ca rezilienta poate fi dobandita prin vointa si antrenament, iar Pietro Trabucchi, inspirandu-se de la campionii sportului, si din povestile lor, ne vine in ajutor cu o serie de tehnici si metodologii pentru deveni mai rezilienti. Nu ezitati sa le consultati, pentru ca e evident ca, in lumea noastra, avem nevoie de mai multa rezilienta...
Specificatii
Brand | Act si Politon |
Numar pagini | 240 |
Recenzii
Intrebari si raspunsuri
Informatii
TRANSPORT GRATUIT
La comenzi de peste 300 lei
VERIFICARE COLET
Deschiderea coletului la livrare
LIVRARE IN 24 H
Livrare la nivel national
POLITICA DE RETUR
Retur in termen de 30 zile
Imaginile produselor de pe site au caracter orientativ si sunt afișate cu titlu de prezentare. Depunem toate eforturile necesare pentru a ne asigura că informațiile pe care vi le oferim sunt corecte și complete, însă va rugăm să consultați întotdeauna ambalajul produsului. Producătorii pot modifica ambalajul fără o înștiințare prealabilă, astfel că nu suntem răspunzători de eventuale diferențe (culoare, formă, aspect) între imaginea afișată pe site și cea a produsului livrat.