Independenta Albaniei in perceptia opiniei publice romanesti (1912-1914) - Stoica Lascu

Toti albanezii au privirile atintite numai in aceasta natie. Romania, care in actualele imprejurari duce o politica atat de inteleapta, cred ca nu va ingadui nimanui sa stirbeasca, macar cu o palma, putinul teritoriu albanez. Si pe langa aceasta, sper de asemenea ca ne va ajuta sa ne capatam si noi autonomia, asa cum a ajutat bulgarilor sa si-o capete la 1878. Ismail Kemal Bey (octombrie 1912)

Natiunea romana, si ea fruct al principiului de nationalitate si libertate, saluta din toata inima noul principat al Albaniei. Cu noul principat, ne uneste nu numai simpatiile pe cari identitatea de evenimente istorice le stabileste intre popoare chiar diferite, dar ne mai leaga numeroasa populatiune aromaneasca, care de veacuri si in stranse legaturi de fratie a dus, impreuna cu albanezii, jugul cel mai greu al robiei. Ordinea (noiembrie 1912)

Sa ne bucuram in deplina sinceritate, noi, romanii din liberul regat de la Dunare, de fericirea Albaniei, la crearea si inaltarea careia am contribuit intr-o larga masura. Dorim poporului albanez sa aiba zile senine, un viitor stralucit, care sa-l puna in randul natiunilor civilizate si imitand tara noastra, uram noului stat albanez aceleasi progrese pe cari le-a realizat Romania. „Conservatorul” (februarie 1914)

 

Da, este adevarat ca avem dragostea pentru Albania, cum ar fi spre exemplu dragostea intre nas si fin. Romanii au fost cei dintai cari au introdus alfabetul latin in Albania. La Bucuresti s’a cladit prima biserica in care serviciul religios se face in limba albaneza. Creand Albania, Puterile Europene au facut o opera frumoasa. Cand s’a vorbit pentru prima oara de candidatura nepotului meu, eu i-am zis: „Daca te insarcinezi cu aceasta problema si daca vei reusi s’o rezolvi, vei putea zice ca ai savarsit o opera mareata. Nimic nu poate fi mai frumos ca un asemenea scop. Sunt incredintat ca Europa te va sprijini”. Regele Carol I (martie 1914)

Istoria moderna a urmasilor vechilor iliri este centrata, fara indoiala, pe constituirea Statului Albanez, ideal care a calauzit generatii de schipetari, pentru care s-au jertfit numerosi patrioti si care s-a materializat, in chip simbolic, la 28 Noiembrie 1912, cand un grup de albanezi a proclamat nasterea unui nou stat european.
Structurarea institutionala a Albaniei a necesitat, insa, o lunga si sinuoasa gestatie, datorata atat conditiilor specifice interne ale societatii, cat si, mai ales, conditionarilor externe ale intereselor divergente ale Marilor Puteri in spatiul geopolitic in care traiau, din vremuri istorice revolute si nu mai putin hapsane, albanezii.
Nasterea Albaniei moderne a avut un larg ecou international, relevat ca atare in istoriografie (albaneza, europeana sau nord-americana), opinia publica a vremii luand la cunostinta, prin intermediul presei, de existenta unui vechi si mult incercat de Istorie popor in arealul balcanic al Turciei Europene, de justetea idealurilor si aspiratiilor sale national-teritoriale. Mai mult, insa, decat in alte tari europene – in Romania, demersurile liderilor albanezi si lupta insurectionala a conationalilor lor, crestini sau musulmani, au avut nu doar un ecou cu totul deosebit, ci s-au constituit, la un moment dat, in prioritati ale politicii nationale: „Da, este adevarat ca avem dragostea pentru Albania – releva, in 1914, seful Statului Roman –, cum ar fi spre exemplu dragostea intre nas si fin”.
Lucrarea de fata si-a propus sa reuneasca relevante marturii, gazduite in presa timpului, din perioada primilor trei ani ai noii constructii statale – ce se pot constitui drept o contributie la cunoasterea, din perspectiva documentar-testimoniala romaneasca, a istoriei albanezilor si Albaniei; mai ales ca, in lucrarile specialistilor romani, dedicate istoriei Albaniei, inclusiv in contextul geopolitic regional – altminteri valoroase si pertinente, cu mare acoperire documentara, cu precadere arhivistica –, apelul la documentul de presa este folosit cu parcimonie.

 

Lucrarea, elaborata de domnul Stoica Lascu, se constituie intr-un util instrument de lucru pentru specialisti, dar in egala masura o lectura placuta si pentru cititorul obisnuit, pasionat de istorie. Sursa principala o reprezinta presa vremii, deosebit de importanta, si din pacate putin abordata, pentru a cunoaste la cald impresiile opiniei publice asupra unor evenimente esentiale pentru formarea Albaniei moderne, cu atat mai mult cu cat, cel propus la tronul statului albanez, Printul Wilhelm de Wied, era nepotul Reginei Elisabeta, sotia lui Carol I al Romaniei.
Marturiile incluse in acest volum sunt semnificative asupra perceptiei opiniei publice romanesti, interesata de evolutia unui nou stat in arealul balcanic si privind cu simpatie si intelegere eforturile de a se impune in contextul geopolitic al vremii si, mai ales, in jocul de interese al Marilor Puteri. Nu este mai putin adevarat ca diplomatia romaneasca si insusi seful statului s-au implicat in tratativele pentru recunoasterea independentei tanarului stat. Cei doi ani avuti in vedere de editor sunt semnificativi din acest punct de vedere. Daca pana acum au aparut valoroase lucrari de despre istoria Albaniei ori au fost valorificate documentele de arhiva, mai putin au fost puse in evidenta marturiile din presa, uneori la fel de semnificative ca si documentele epocii, asa cum se poate constata din parcurgerea volumului.