Inapoi

Planurile Americii pentru hegemonia mondiala - Calistrat M. Atudorei

Cod produs: 9786060491200
0
Brand
ePublishers
Anul publicarii 2018
Numar pagini 404
Greutate 0.20 kg
Limba Romana
Vezi toate specificatiile
PRP: 68.25 Lei
Acesta este Prețul Recomandat de Producător. Prețul de vânzare al produsului este afișat mai jos.
48.46 Lei
Nu este in Stoc
Lasa-ne mailul si te anuntam cand produsul intra inapoi in stoc
Completeaza adresa de email

Descriere

La ora actuala, dupa treizeci de ani de la infrangerea URSS si a intregului „lagar socialist” in Razboiul Rece, care a fost urmata de colonizarea mentala, politica, militara si economica a taberei invinsilor, a scrie despre imperialismul american inseamna a-ti asuma in mod constient o serie intreaga de riscuri. Mai ales in conditiile in care, spre deosebire de alte zone geografice asociate Lumii a Treia (Africa, Asia, America Latina), care au acumulat destula experienta istorica pentru a-si cunoaste opresorii, spatiul ex-comunist din Europa de Est este inca puternic dominat de miturile propagandistice ale puterii ocupante. Astfel, a te pozitiona contra curentului este riscant deoarece noul tip de totalitarism, aparent mai „dulce” decat cele ramase deja in trecut, ii sanctioneaza fara drept de apel pe contestatarii sai. Stigmatizarea si ostracizarea acestora de catre sleahta de mercenari ai fortei hegemonice cu pretentii de formatori de opinie, de experti si onegisti care formeaza noul cler este garantata. In aceste conditii, putinele voci care indraznesc sa se ridice in toata statura in fata puhoiului propagandistic atat de perfid si multiform al expansionismului american merita toata pretuirea. Pentru ca anume acestea isi asuma misiunea de a-si trezi comunitatea din starea de fascinatie, de paralizie intelectuala si volitiva, invitand-o la recapatarea spiritului critic.

Anume un astfel de efort il intreprinde autorul roman Calistrat M. Atudorei. Intr-o Romanie devastata moral si economic, vasalizata politic si militar, in care cei care sufera cumplit efectele unei nemiloase dominatii straine continua sa-si venereze agresorii, intarziind sa decodeze adevaratele cauze ale catastrofei in care s-au pomenit, cartea de fata se constituie intr-un adevarat ghid de circulatie prin istoria si actualitatea hegemonismului american. O astfel de sarcina nu este deloc facila daca e sa tinem seama de faptul ca, dupa deceniile de spalare a creierilor sub regimul comunist, au survenit alte cateva decenii de indoctrinare mult mai perfida, una neoliberala, globalista, neoconservatoare. Si daca sub fostul regim comunist pentru popoarele dominate de imperiul sovietic soarele rasarea de la Moscova, sub actualul regim al „capitalismului dezastrelor” (Naomi Klein) natiunilor colonizate de catre imperiul american li se spune ca astrul datator de viata urca pe cer de la Washington.

Contrastul dintre „Imperiului Raului”, asociat cu defuncta URSS, si „Benevolent Empire”, intruchipat de SUA aflate in zenitul puterii sale planetare, fiind speculat din plin de retelele de influenta occidentale, inca se mai bucura de o audienta larga in spatiul ex-comunist. Si asta pentru ca teroarea istoriei a fost atat de dureroasa pentru est-europeni, incat multi dintre acestia nici pana azi n-au observat ca li se propune sa respinga un imperiu mort de-a binelea in favoarea altuia, viu, care isi aroga, la fel ca si antipodul sau disparut, functiile mantuitoare ale unui nou paradis terestru.

Calistrat M. Atudorei face parte din tabara minoritara a adevaratei elite nationale, cea care formeaza noua disidenta in raport guvernarea din exterior si unelte acesteia din interior. Avand functia unei adevarate terapii pentru maladiile colective de ordin intelectual ce au afectat atat de grav societatea romaneasca, studiul autorului nostru se intemeiaza pe o vasta documentare, studii cu caracter istoric si geopolitic, documente oficiale desecretizate, declaratii ale unor demnitari de prim rang etc. Odata cu parcurgerea atenta a acestei lucrari elaborate cu o rigurozitate exemplara, orice doritor care se va apleca asupra surselor citate s-ar putea alege cu o biblioteca intreaga de carti care vizeaza istoria expansionismului singurei hiperputeri planetare la scara mondiala.

Astfel, povestea exceptionalismului american, a esentei sale imperialiste – de la Manifest Destiny, si Doctrina Monroe pana la interventiile militare in toate colturile lumii, de la operatiuni secrete prin intermediul CIA sau NATO precum reteaua Gladio din perioada Razboiului Rece pana la extinderea blocului Nord-Atlantic spre Est si la invaziile militare in Afganistan, Iran, Libia si Siria, de la sinistrul eveniment din 9 septembrie 2001 (numit si „operatiune sub drapel strain”) pana insistentele obsesive ale lui Trump de a pretexta invadarea Iranului, de la parteneriatul dintre Israel si SUA (care par a fi mai curand satelitul primului) pana la razboaiele economice cu Rusia, Europa sau China – este expusa intr-o maniera care nu lasa loc de dubii si interpretari.

Abundenta materialului factologic prezentat cu indemanare de acest cercetator care stapaneste solid subiectul abordat te scuteste de alunecarea spre niste aprecieri arbitrare. Aici nu este vorba despre impresii sau opinii superficiale, ci de un lant perfect articulat de dovezi si argumente imbatabile. Adica este vorba despre o carte cu functii de antidot indispensabil pentru depasirea starii de admiratie idolatra induse de catre cultura de masa de productie americana.

Initiativa domnului Calistrat M. Atudorei de a-si traduce cartea in limba engleza este extrem de binevenita. [http://www.librariacoresi.ro/shop/product/america-s-plans-for-world-hegemony-a-study-1354] Asta pentru ca domnia sa este perfect constient de nevoia de a se include plenar in marea dezbatere la scara globala asupra cauzelor unor dezechilibre economice si sociale catastrofale, care afecteaza majoritatea absoluta a tarilor lumii, ca, de altfel, si o larga majoritate a cetatenilor din tarile Occidentului redusi la conditia de precariat de catre rechinii fundamentalismului de piata. Aici principiul „cunoaste-ti dusmanul”, aplicat cu precadere in arta razboiului, este cel care motiveaza intregul efort al autorului nostru dornic sa contribuie la limpezirea rolului nefast al stapanilor discursului si ai mijloacelor de actiune globala.

Atunci cand se refera la hegemonia mondiala a SUA, autorul subliniaza ca de fapt prima victima a unei astfel de politici este insusi poporul american ajuns captivul unor centre de putere mai mult sau mai putin oculte (numite in cele mai diverse feluri: oligarhia globala, complexul militar-industrial, elita financiar-bancara etc.), centre care au uzurpat puterea reala in stat si au transformat sistemul politic democratic intr-un simulacru pentru uzul maselor supuse unor sofisticate inginerii sociale.

Calistrat M. Atudorei arata ca SUA ca imperiu cu pretentii de suprematie globala absoluta tinde sa-si impuna dominatia atat prin intermediul unor razboaie non-militare – culturale, ideologice, mediatice, economice –, cat si cu ajutorul unor invazii militare directe de reprimare a regimurilor si popoarelor nesupuse. Operand cu o argumentatie solida, autorul scoate in vileag faptul ca planurile de subjugare a intregii lumi nu sunt nici recente si nici nu tin de preferintele unor insi care ajung in functia de presedinti ai SUA. La o analiza mai profunda asa-numitii stapani ai Casei Albe se dovedesc a fi niste simple manechine in mainile sforarilor din spatele cortinei. A se vedea in acest sens, de pilda, cazul actualului presedinte al SUA Donald Trump, care si-a abandonat intreaga retorica electorala, fiind fasonat de catre „Deep State” pe linia servirii intereselor acestei nebuloase atotputernice in detrimentul poporului american si a pacii in lume.

Iar pentru a nu lasa cititorul, care e supus unui bombardament mediatic permanent, cu impresia precum ca excesele politicii externe americane ar fi apanajul accidental al unui Trump, Obama sau Bush, Calistrat M. Atudorei se ocupa cu meticulozitate de istoria politica a SUA in baza unor surse incontestabile. Iata doar cateva dintre cele mai cunoscute interventii militare ale SUA intreprinse pe parcursul Razboiului Rece, analizate de catre autor: Coreea de Nord (1950–1953), Iran (1953), Vietnam (1955–1975), Laos (1964–1973), Cuba (anii ’60–’80), Nicaragua (anii ’80), Irak (1991).

Insa daca razboaiele de agresiune enumerate mai sus, fiind relativ mai recente sub aspect istoric, ar putea fi cunoscute cel putin la nivel sumar cititorilor, expunerea prezentata de autor pe o durata de timp mult mai indelungata va reprezenta in mod cert o noutate absoluta pentru foarte multi dintre ei. Iata un citat din carte, extras din capitolul CONCLUZII, care se refera la interventiile militare americane pe parcursul a peste 200 de ani. Sursa la care apeleaza autorul este prestigiosul cotidian american „National Interest” din 10 decembrie 2017, articolul fiind semnat de catre Monica Duffy Toft si intitulat „De ce America este dependenta de interventiile straine?” (https://nationalinterest.org/feature/why-america-addicted-foreign-interventions-23582). Este vorba despre niste statistici grupate pe cateva perioade de cate 50 de ani, cifrele fiind preluate dintr-o analiza publicata in octombrie 2017 de catre Serviciul de cercetare al Congresului american:

„Intre 1800 si 1849 au fost 39 de interventii militare. Intre 1850 si 1899 SUA au invadat militar alte state de 47 ori. In perioada 1900–1949 (fara a lua in considerare operatiunile din cele doua razboaie mondiale) au fost documentate alte 69 agresiuni militare demarate de SUA. Din 1950 pana in 1999 au fost 111. Iar din 2000 pana in 2017, deci doar in 17 ani, Statele Unite au atacat alte tari de 126 de ori. De asemenea, raportul arata si ca de la incheierea Razboiului Rece SUA s-au angajat in mai multe razboaie ca niciodata inainte: 188 de interventii militare prin care au atacat alte state.”

Prin urmare, orice tara care ar manifesta un minim dezacord fata de zelul soimilor americani de a domina lumea ar putea deveni oricand tinta unui atac militar direct in interminabila lor cruciada numita mai nou „regime change wars” (razboaie de schimbare a unor regimuri). Desigur, cu exceptia puterilor nucleare care par a fi ceva mai in siguranta decat celelalte state. De aici si tendinta mai multor tari, remarcata de catre autor, de a depasi prin eforturi comune ceea ce dupa disparitia URSS a fost numit „momentul unipolar” si de a reaseza ordinea internationala pe temelia principiului multipolaritatii. Vor reusi oare tarile din Europa Occidentala, reduse dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial la rolul de satelit docil al SUA prin intermediul unor organizatii precum NATO si UE, sa-si recapete suveranitatea politico-militara, economica, dar si civilizationala? Dar tarile din Europa Centrala si de Est care au alunecat pe panta dulce de la statutul de colonii ale URSS la cel de colonii ale unui Vest corporatocratic avandu-si cartierul general la Washington? Vor reusi oare acestea sa scape din imbratisarea sufocanta a noului „Imperiu al Raului absolut”? Autorul nostru nu da raspunsuri la aceste intrebari. Dansul nici nu si-a propus asa ceva. Dar meritul lui incontestabil consta in realizarea unei foarte profunde si metodice cercetari a actualei stari de lucruri la scara planetara. Ceea ce e vital pentru cautarea unor cai realiste de redresare a acestei nesuferite stari de lucruri.

Autorul acestor randuri a avut privilegiul sa apuce sfarsitul lamentabil al groaznicului imperiu comunist. Acum treizeci de ani si mai bine putini erau cei care isi imaginau ca o stare de lucruri care parea incremenita pentru vecie poate sa se faca praf intr-un rastimp foarte scurt. Totul parea imuabil, opac, sordid si iremediabil. La inceput putini au fost cei care au indraznit sa se ridice deschis contra regimului. Acestia pareau a fi de-a dreptul niste nesabuiti. Si la ora actuala cei care, asemeni lui Calistrat M. Atudorei, se revolta si demasca esenta hidoasa a noului tip de totalitarism par si ei rupti de realitate. Faptul ca lumea este una americanocentrica pentru ca altfel nici nu poate fi pare o certitudine axiomatica. La fel ca si rolul de binefacator planetar pe care si-l atribuie SUA. Desi nu e vorba decat de un fals indus cu abilitate in mentalul colectiv al popoarelor.

Parcurgand cu atentie cartea de fata, il vom vedea pe Unchiul Sam, alta data simpatic, aparand in toata hidosenia sa. Astfel, aceasta lectura reprezinta un exercitiu necesar pentru dreapta intelegere a lucrurilor. Iar optica noastra, deformata in ultimele decenii de intregul arsenal de persuasiune si seductie americana, are toate sansele sa se limpezeasca.

Iurie Rosca

Specificatii

Brand ePublishers
Anul publicarii 2018
Numar pagini 404
Greutate 0.20 kg
Limba Romana
Gen Eseistica

Recenzii

0
0 review-uri
5 stele ( 0)
4 stele ( 0)
3 stele ( 0)
2 stele ( 0)
1 stea ( 0)
0 review-uri
cu achizitie verificata
0%
note pozitive
Detii sau ai utilizat produsul?
Spune-ti parerea acordand o nota produsului
Acorda o nota

    Intrebari si raspunsuri

    Completeaza numele
    Completeaza adresa de email
    Completeaza intrebarea
    Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns

    Informatii

    TRANSPORT GRATUIT

    La comenzi de peste 300 lei

    VERIFICARE COLET

    Deschiderea coletului la livrare

    LIVRARE IN 24 H

    Livrare la nivel national

    POLITICA DE RETUR

    Retur in termen de 30 zile

    Imaginile produselor de pe site au caracter orientativ si sunt afișate cu titlu de prezentare. Depunem toate eforturile necesare pentru a ne asigura că informațiile pe care vi le oferim sunt corecte și complete, însă va rugăm să consultați întotdeauna ambalajul produsului. Producătorii pot modifica ambalajul fără o înștiințare prealabilă, astfel că nu suntem răspunzători de eventuale diferențe (culoare, formă, aspect) între imaginea afișată pe site și cea a produsului livrat.

    Aboneaza-te la newsletter pentru a primi oferte!

    CONTACT

    Sediu social: Sos. Dudesti-Pantelimon, nr. 42,Cladirea Rams Center, sector 3, Bucuresti
    Telefon 1 : 0769222200
    Telefon 2 : 0766424242
    © 2019 - 2024 Grup Dzc