Cand ma apucasem de lucru, eram convins ca voi lua in vizor doar anul 1994, si strict acel 1994 al meu – anul fugii mele din Constanta natala si inceputul unui exil (jovial, inocent, aproape inconstient) in capitala, unde-am descoperit boema neo-hippie si am trait pe strazi, prin subsoluri sau mansarde infecte, in care era sa-mi pierd viata de 3 ori. Am cazut si m-am ridicat si iar am cazut si-apoi m-am adunat din bucati, incercand sa-mi castig identitatea si independenta, in timp ce „istoria mare” trecea pe langa mine, sau chiar peste mine, si poate tot ce faceam in inchipuitul meu escapism era, de fapt, doar sa evit sa fiu strivit de ea.
Mugur Grosu
Capacitatea lui Mugur Grosu de a transfigura in proza latentele poetice ale experientelor sale, umane si artistice, garanteaza o lectura substantiala. Ca transilvanean – cunoscator si apreciator al inestimabilelor valente ale Dobrogei, intru definirea specificitatii noastre de natiune carpato-pontica –, imi permit sa salut aparitia unei asemenea marturii literare, de intensa autenticitate, despre cum e sa te nasti si sa cresti, la distanta de doua milenii, in provincia unde fu exilat poetul latin al Artei Amorului.
Virgil Mihaiu
Muzica amestecata cu rasete. O fata frumoasa si greu de atins. Un ruj rostogolit. O fisura in prietenie. Un baiat care se incapataneaza sa respire in afara marelui plaman colectiv. Teroare si fericire. Multa tandrete. O carte de care nu vrei sa te desparti.
