Acolo unde ai tacut cu mine e un cvasiroman si gotic, si neoexpresionist, si simbolist, si de un poetic initiatic-oracular. Desi eliptic si ambiguu, acest text straniu are, de fapt, un personaj central; altul decat cel in jurul caruia graviteaza spirala narativa. Acest personaj invizibil – a carui prezenta-absenta devine tot mai sufocanta – este ceea ce nu poate fi spus. Mi se pare ca proiectul poate inconstient al autoarei a fost de a inventa un fel agonic si crepuscular de a fi al
cuvintelor, de a reda perplexitatea limbajului aflat in fata misterului. Intrucat cuvintele din aceasta carte sunt cuvintele pe care le-ai putea folosi atunci cand stii ca nu poti intelege sau ca, dupa ce intelegi, nu se mai poate decat tacea. In cea mai fericita imprejurare – a tacea impreuna.
Teodor Duna
