Sub influența curentelor artistice moderne, a trebuit ca și sistemul lor noțional și axiologic, estetica, să fie supus multor schimbări. Prin renunțarea totală la orice pretenție estetică și prin negarea elementului creator, orientare ai cărei reprezentanți s-au solidarizat în anti-arta anilor '60, fusese atins un punct culminant care părea să confirme acel „sfârșit al ideii de artă” apostrofat de Octavio Paz. – Noțiunile estetice ale erudiților, rezuma Rudolf Steiner în urmă cu peste o jumătate de secol, au fost dintotdeauna departe de ceea ce a trăit cu adevărat în artă. În primul său tratat filosofic (1886), el a arătat legătura dintre cunoaștere și activitatea artistică. În 1925, anul morții sale, el a lăsat o machetă pentru cel de-al doilea Goetheanum, care, din momentul terminării sale, în 1928, este un exemplu eminent, în arhitectura modernă, de felul în care pot fi modelate din punct de vedere artistic clădirile din beton. Între acestea au fost multe decenii de activitate științifică și artistică.
Articolele și conferințele reunite în acest volum ne deschid accesul la un domeniu mai puțin cunoscut până acum al activității sale: ceea ce a oferit el drept „estetică a viitorului”. Pornind de la concepțiile lui Goethe, aici este indicată o cale ce duce spre izvoarele fanteziei umane, spre temeiurile existențial-psihologice ale nevoii de artă, în general. Un alt centru de greutate al volumului îl constituie descrierea originii suprasensibile a artei și a importanței sale pentru dezvoltarea unui mod artistic de a simți și de a gândi.
