Eu am abjurat de la onoarea mea,
Eu i-am tradat pe aceia care m-au crezut prieten,
Eu am cumparat constiinte,
Eu am facut blestemat numele patriei.
Eu m-am resemnat cu infamia.
Eu i-am tradat pe aceia care m-au crezut prieten,
Eu am cumparat constiinte,
Eu am facut blestemat numele patriei.
Eu m-am resemnat cu infamia.
Jorge Luis Borges, Spionul din volumul Istoriile noptii. Poezii noi
In afacerile de informatii, fiecare spioneaza pe celalalt, chiar si prieten pe prieten.
Richard Helm, fost director al CIA
Atat oamenii de stiinta, cat si cei de actiune traiesc pe muchea misterului, sunt impresurati de el.
Oppenheimer
Cartea lui Al. Popescu e plina de personaje si intamplari, cu si despre spioni. Are tot ce vrei aceasta carte. Ea ne reaminteste ca odinioara cartile despre spionaj si spioni erau de mare interes. Ne-au fost tuturor dragi lecturile romanelor lui Ian Fleming, el insusi agent in serviciile secrete britanice. Eroul sau James Bond era pentru toti modelul de agent secret. Nu mai putin romanele lui John le Carré. Sau personajul feminin Sydney Bristow din serialul Alias (2001-2006). Sau un alt spion foarte cunoscut Alex. Rider al lui Anthony Horowitz.
O aura de romantism erotizat a plutit din totdeauna deasupra spionajului. Nu aceasta l-a facut pe cel mai mare autor contemporan de romane de gen, John le Carré, sa-l boteze pe seful serviciilor secrete rusesti, rivalul direct al celor britanice, cu un nume de femeie: Karla?
Ne place si astazi sa visam, chiar daca epoca romantica a spionajului s-a dus. Al. Popescu nu ne intretine visul. Ni-l inlocuieste cu realitatea cruda a faptelor. Parca pentru a ne aminti odata in plus ca lumea spionajului nu e a visului (n-a fost niciodata, dar visul e frumos). Pentru Al. Popescu lumea spionajului e doar de interes pentru evolutia si interpretarea istorica. Si eroii ei, spionii, ne trec unii dupa altii prin fata ochilor. Trec in grupuri. Si se duc cu lumea lor cu tot. Noi ramanem cu cartea lui Al. Popescu. Cu ea alaturi si cu faptele ei de viata narate de un istoric de vocatie.
O aura de romantism erotizat a plutit din totdeauna deasupra spionajului. Nu aceasta l-a facut pe cel mai mare autor contemporan de romane de gen, John le Carré, sa-l boteze pe seful serviciilor secrete rusesti, rivalul direct al celor britanice, cu un nume de femeie: Karla?
Ne place si astazi sa visam, chiar daca epoca romantica a spionajului s-a dus. Al. Popescu nu ne intretine visul. Ni-l inlocuieste cu realitatea cruda a faptelor. Parca pentru a ne aminti odata in plus ca lumea spionajului nu e a visului (n-a fost niciodata, dar visul e frumos). Pentru Al. Popescu lumea spionajului e doar de interes pentru evolutia si interpretarea istorica. Si eroii ei, spionii, ne trec unii dupa altii prin fata ochilor. Trec in grupuri. Si se duc cu lumea lor cu tot. Noi ramanem cu cartea lui Al. Popescu. Cu ea alaturi si cu faptele ei de viata narate de un istoric de vocatie.
Prof. univ. dr. Ion Bulei
Unul din subiectele cel mai adesea trecute sub tacere, ocultate sau manipulate ale „biografiei secrete” a spionilor a fost acela referitor la mediul social si profesional din care proveneau. Situatia se explica prin faptul ca serviciile/agentiile de informatii, dar si insisi agentii, doreau „sa o rupa cu totul cu trecutul,” deci cu originea lor, ceea ce diminua sansele identificarii, gasirii „punctelor slabe” pe care le puteau prezenta, astfel sporind posibilitatea anihilarii lor.
Una din metodele preferate ale serviciilor de spionaj era crearea unei „legende”, deci a „fabricarii” unei noi identitati a agentilor, care mergea pana la ruperea oricaror legaturi cu mediul social sau familial din care proveneau. Uneori asemenea „legende” au facut ca originea unor spioni sa nu mai poata fi identificata, unii devenind „eroi necunoscuti”, carora nici investigatiile actuale nu le mai pot descifra originea si existenta reala.
Oricum, aducerea in discutie a originii spionilor da adesea posibilitatea identificarii motivatiei care i-a facut sa imbratiseze aceasta a doua profesiune ca vechime, cum s-a spus. De asemenea, o investigatie socio-istorica a mediului originar al spionilor (din pacate prea putin avuta in vedere) poate elucida unele trasaturi ale personalitatii, „stilului” lor si chiar a „luminarii” unor episoade controversate ale istoriei activitatilor informative.
Una din metodele preferate ale serviciilor de spionaj era crearea unei „legende”, deci a „fabricarii” unei noi identitati a agentilor, care mergea pana la ruperea oricaror legaturi cu mediul social sau familial din care proveneau. Uneori asemenea „legende” au facut ca originea unor spioni sa nu mai poata fi identificata, unii devenind „eroi necunoscuti”, carora nici investigatiile actuale nu le mai pot descifra originea si existenta reala.
Oricum, aducerea in discutie a originii spionilor da adesea posibilitatea identificarii motivatiei care i-a facut sa imbratiseze aceasta a doua profesiune ca vechime, cum s-a spus. De asemenea, o investigatie socio-istorica a mediului originar al spionilor (din pacate prea putin avuta in vedere) poate elucida unele trasaturi ale personalitatii, „stilului” lor si chiar a „luminarii” unor episoade controversate ale istoriei activitatilor informative.
Alexandru Popescu
