Cronos autodevorandu-se Vol. 6 Disperarea libertatii - Dumitru Popescu

Reactivarea la senectute a prieteniilor din pubertate si adolescenta genereaza un inimaginabil flux de energie psihica. In anumite privinte efectul este egal cu o renastere respectiv redobandirea dimensiunilor pierdute ale eului si conturarea unora noi nebanuite. Cel mai important castig mi se pare confirmarea spontana a identitatii personale intr-o categorica si luminoasa consecventa a evolutiei de la origini pana in cvasifinalul existentei. Spre batranete poate si mai devreme tot timpul ne intrebam daca mai suntem aceiasi care am pornit candva la drum si de care nici nu prea ne mai aducem bine aminte. Ne controlam sinele prin pipaituri orbesti ca sa ne convingem ca ne-am pastrat integralitatea asa cum face cu trupul sau amputat un invalid. In buna masura sentimentul de nesiguranta in viata vine tocmai din aceasta incertitudine a dainuirii complete din teama ca nu mai suntem cei din startul cursei pe care i-am iubit nostalgia ne face sa suferim ca niste rataciti irecuperabili. Degeaba rasfoim albume cu fotografii sau ne descoasem parintii pana nu mor cum eram ce faceam caci nu ne recunoastem in aceasta documentatie decat partial fulgurant ceea ce ne sporeste si mai mult secreta suferinta. Aproape uitam de inceputuri nevoiti sa ne rememoram fiintele de la linia intrebuintarii publice active ceea ce ne da sentimentul stanjenitor si amar ca nu avem un inceput sau ca am fost taiati de la jumatate ramanand doar cu bustul si ca faptura aceasta fara picioare se sprijina pe un soclu inert. Neputinta evaluarii personalitatii in contiguitate organica si armonioasa cu varsta de aur atat de voalata ne submineaza grav determinandu-ne sa ne banuim de infidelitate fata de nucleul original chiar de tradare sa ne suspectam de involutie in cel mai bun caz de zigzaguri si sinuozitati penibile. Dumitru Popescu Disperarea libertatii