Datorii uitate - Jean Bart

Calitatea fundamentala a sufletului lui Jean Bart este simpatia. Iubirea pentru aproapele umil, pentru omul simplu, pentru vietati are o nota franciscana. Un adevarat bestiar odihneste cu glorie in paginile sale.

Calul arab. Catari. Vaca materna. Cainele de pe vapor pe care nu vrea sa-l primeasca Anglia. Soimul care se omoara singur de disperare. Barza cu aripa rupta. Camila, ursul, leul dintr'o menajerie. Chiar Evantia, fata de culoare, care moare la Sulina cu nostalgia soarelui tropical, este in fond tot o salbaticiune.

Suita pe o treapta mai sus, aceasta simpatie devine umanitarism si socialism. Cultivat in spiritul scoalei poporaniste, Jean Bart, care la Galatii de acum cateva decenii fraterniza pe ascuns cu miscarea socialista, a infatisat in nuvelele sale problema taranului roman. Badita Sandu din „Datorii uitate" este un exponent al taranei. Fara pamant, el e purtat pe drumuri prin Dobrogea cu promisiuni de improprietarire si impiedicat sa se intoarca in satul lui de o administratie indiferenta, profesand un taranism de parada. Mos Galca, veteranul cu pieptul plin de decoratii, traeste din mila, intalnesti nu rareori un proces al societatii noastre, al administratiei venale, al biurocratiei formaliste, al justitiei inguste si absurde... -- George CALINESCU