„Mare grija cand va luptati cu voi insiva. E posibil sa castigati. Adica sa pierdeti.“
O decuplare de fond si un narator-personaj care ajunge intr-un spatiu dominat de o culoare incerta − nici inchisa, nici deschisa, nici calda, nici rece. Nu neagra, nu alba, mai curand cenusie, ca o blana de soarece. Acolo sade stramb si judeca monstruos situatii de viata, relatii intre oameni sau ale oamenilor cu ei insisi. Gandurile lui, esentialmente denaturate si lipsite de substanta, aluneca intr-un absurd tratat cu sarcasm. Ironia muscatoare ii vizeaza pe ceilalti, vizeaza deopotriva si propria persoana. Se intampla tot felul de lucruri, adica mai nimic. Iar acest nimic, surprins in nenumarate nuante, e prezentat cu un lux de amanunte care duce la o senzatie intensa de plenitudine a vidului.
„Seci, juste, ingenioase, realist de absurde, flash-urile din volumul acesta au raceala mecanica a lui Urmuz, umorul metafizic pe care David Foster Wallace i-l atribuise odata lui Kafka, cinismul tandru al lui Caragiale, stranietatea lui Roland Topor, dar si exactitatea cruzimii lui Thomas Bernhard sau ironia lui M. H. Simionescu, ceea ce, citindu-le, iti insufla uneori angoasa calma din tablourile lui De Chirico si face din Alex Moldovan un autor inclasabil, din familia celor ce nu pot fi comparati niciodata cu nimeni.“ T. O. Bobe
