„Cartea de fata a Doamnei Anca Stangaciu cuprinde intre paginile sale o lume romaneasca dezradacinata din porunca unui regim nefast, venit odata cu aerul inghetat al Rasaritului stalinist. Autoarea dezvaluie, prin vocea protagonistilor alungati in Franta, Statele Unite, Germania, Italia si prin alte multe locuri, un univers de munca, de indarjire, de speranta, dar si de melancolie si de dor, de lupta – mai ales de lupta – pentru binele romanilor. Ceea ce demonstreaza cartea, prin amintirile personajelor sale si prin maiestria autoarei, este tulburator: romanii acestia luptatori, exilati si autoexilati, au urat regimul totalitar comunist, au urat oameni, institutii, partide, imprejurari nefaste din Romania de dupa 1944, au urat lumea tancurilor de la Rasarit, dar nu au urat niciodata tara, pentru binele careia au luptat si mai lupta inca – unii dintre ei –, ca si cum ar avea de indeplinit o misiune istorica. Ei ne transmit un sens al libertatii de care foarte multi contemporani au uitat si pe care unii nu l-au inteles niciodata. Este o libertate individuala, corelata cu una colectiva, a natiunii si a natiunilor, in concertul european, simbolizat asa de frumos de Oda bucuriei.” (Ioan-Aurel Pop)
„Dialogurile reunite in acest volum constituie nu doar un demers istoric important, ci si o veritabila pledoarie pentru recuperarea memoriei exilului romanesc. In paginile acestei carti, Anca Stangaciu aduce laolalta zece voci ale unor personalitati care, aflate departe de tara, au gasit in cuvant si in cultura un mod de a rezista, de a denunta si de a contracara opresiunea totalitara comunista.
Exilul romanesc nu a fost doar o comunitate dispersata geografic, ci si o forta vie, critica, ce a refuzat compromisul si tacerea. Prin activitatea lor culturala si prin angajamentul lor civic, aceste figuri marcante au reusit sa pastreze aprinsa, in lumea libera, constiinta faptului ca Romania era o tara sechestrata de dictatura. Cartea de fata ne ofera sansa de a regasi, prin marturiile lor, acea energie morala si intelectuala care a transformat exilul intr-o veritabila forma de rezistenta.” (Daniel Sandru)
