PASTELUL OMULUI SI CODRULUI
Plecat dintr-o lume de ingeri,
In drum spre prapastia urii,
Un om, din altare de plangeri,
Se pierde-n racoarea padurii.
Sub freamat de lacuri celeste
Varsate sub leaganul fruntii,
Il mangaie-n lumi de poveste,
Cu triluri, doar brazii si muntii.
Stejarii-l ascund pe sub poale,
Hranindu-l cu roua si mure;
Adoarme pe-o patura moale
Si-un cerb il boteaza: Padure.
Ca om, inger bland pe sub soare,
De totul in viata fii mandru;
Din zori pana-n ceas de uitare
Esti frate de sange cu codru!
Marian Nicolescu
