Reinterpretarea miturilor si eroificarea in banda desenata contemporana
Despre banda desenata s‑a scris inca din a doua jumatate a secolului XX, la doar cateva decenii de la aparitia figurii centrale a benzii desenate americane, Superman, care a fost creat in 1938 (Tye, 2012: 30). In acea perioada postbelica, elemente de creatie pop‑culture, precum paraliteratura sau artele plastice de consum, incep sa devina un punct de interes si pentru elite, prin reprezentanti ca Andy Warhol (Schroeder, 1997: 478), Roland Barthes (Barthes, 1977: 33), Umberto Eco sau arta subversiva a artistilor precum Robert Crumb, care devine un produs iconic in sine (Gravett, 2013: 72–73). Catre finele secolului XX, mediul artei secventiale nu mai reprezenta un tabu cultural, iar odata cu trecerea in mileniul 3, banda desenata devine un punct focal si pentru cercetarile autorilor si ale teoreticienilor romani.
Cercetatorii din diferite domenii incep, dupa cel de‑Al Doilea Razboi Mondial, sa dezvolte un interes legat de fenomenul expresiei artistice prin banda desenata, devenita un produs de larg consum. Astfel, diferite ramuri ale studiilor umaniste au analizat fie impactul social (Eliade, 1978; Gavriluta, 2021) si potentialul propagandistic (Redwood, Wedderburn, 2019) al acestui produs cultural, fie calitatea sa literara (Eco, 2008; Baconschi, 2013; Manolescu, 2011). Totusi, o perspectiva asupra dimensiunii plastice a mediului a aparut abia la cateva decenii de existenta in ariergarda creatiilor literare. (din „Introducere”)
