Alex Tocilescu este un moralist, dar unul care te invita pe tine sa extragi esenta din poveste, lasind loc, dupa ce hohotele se linistesc, acelei unde de tristete pe care o intilnim in risu’-plinsu’ existential al fiecaruia dintre noi. O carte ce se citeste pe nerasuflate, un festin de umor.
„Deci, Alex Tocilescu, cu un umor de balamuc, cu un firesc naucitor al limbajului pulopizdic, cu femeile lui mecanice, cu veceuri sinucigase... Surisul lui innoada lacrimi.” (Emil Brumaru)
„Povestirile lui Tocilescu sint de-un haz nebun – proze de duminica, in principiu, dar perfect functionale si in zilele de vineri, treispe, cind ai nevoie de metafizica pentru a nu te cantona in chestii – sa le zicem asa – parafizice. Adica dincolo de dezinhibarile de limbaj atit de hulite in ultima vreme, dincolo de umorul pe care unii, ceva mai numerosi decit in vremurile gogoliene, nu-l considera arta in sine, Alex Tocilescu este scriitor in tot sensul cuvintului. Incepind de la stil pina la mesaj.” (Lucian Dan Teodorovici)
