- De ce au toti raufacatorii chip de inger si ochi calzi?
- De ce par atat de fragili cand spun „Mama, tu ma crezi, nu?”
- De ce ne e mai usor sa iubim un monstru frumos decat un adevar urat?
- De ce ne atrage pericolul atunci cand e ambalat in frumusete?
Liam este baiatul perfect al mamei. Frumuselul liceului, campion la dezbateri. Zambetul lui topeste profesoarele. Nu ridica vocea, nu pare periculos.
Si tocmai asta e problema. Psihologii spun ca empatia se simte, dar ce faci cand cineva a invatat sa o mimeze perfect inca de la varste fragede?
Erika a fost acolo pentru el la fiecare serbare, la fiecare febra, la fiecare dezamagire. A facut ce fac toate mamele bune: l-a protejat cum a stiut ea mai bine
Apoi suna soneria.
- Si intr-o singura propozitie, tot ce credea ca stie despre copilul sau incepe sa se clatine: „Doamna Cass, speram ca fiul dumneavoastra sa poata raspunde la cateva intrebari despre fata care a disparut aseara…”
- Erika a simtit dintotdeauna ca aparent perfectul ei copil are o latura intunecata. Dar chiar sa fie el un monstru?
- „Ce!? EXACT! Freida mi-a dat lovitura de gratie. Nu stiu daca sa continui sa locuiesc cu fratele meu in casa sau sa ma mut. Nu stiu daca pot sa mai am incredere in familia mea... dar nici ea n-ar trebui sa mai aiba incredere in mine.” — Louis
- „Ce HAOS minunat si inspaimantator e Freida! Oficial, dupa seria Menajera, acesta este thrillerul meu preferat. Pentru mine, ramane regina sarcasmului si imparateasa absoluta a acelor finaluri complet dezaxate, de tip CE-AM CITIT AICI!?” — Sarah
- „Am inceput cartea convinsa ca stiu directia, ca am citit destule thrillere de la Freida, incat sa anticipez miscarile ei. M-am inselat spectaculos.” — Rosie
