Cand am deschis fereastra in dimineata aceea, un fluture s-a strecurat in camera, fluturandu-si aripile fragile in aerul rece. L-am privit hipnotizata, urmandu-i miscarile delicate si haotice, ca si cum ar fi cautat o iesire din labirintul invizibil in care ratacise. Mi-a amintit de ultima zi petrecuta cu mama. In ea se reflecta aceeasi fragilitate, aceleasi aripi oboosite de lupta. Si, exact asa cum fluturele si-a gasit intr-un final drumul spre lumina, si ea a plecat, lasand in urma tacerea si golul in care acum ma pierd eu.
Renuntasem sa scriu poezii stelelor. Renuntasem la tot ce fusese import pentru mine. Stelele, fluturii, povestile - toate devenisera simple fantome ale unui trecut indepartat. - Teodora-Dalia Trifan
