Aleksandar Stoicovici pune capat tacerii, pe care si-a impus-o dupa fuleul de la inceputul deceniului trecut, cu un volum ce pastreaza principalele trasaturi ale poeziei sale: nostalgie, discretie, rigorism al expresiei, anxietati tratate low-key, un acut simt al observatiei lucrurilor si evenimentelor marunte ale existentei, intr-un discurs post-biografist care integreaza cu suplete scepticismul, monotonia si sentimentul precaritatii in scenarii minimale cu o amprenta confesiva epurata de orice ar putea parea extravagant sau ostentativ. Habitat-ul sau e pandit in permanenta de o primejdie fara nume, insa nu din mijlocul unui asediu vine confesiunea sa, nici din placiditate sau abandonul de sine, ci dintr-o atitudine cu indepartate radacini bacoviene. Chibzuit pana si in deziluzie, Stoicovici este in cautarea unei solutii spirituale prin care sa se sustraga omniprezentelor apasari angoasante, „exilului fara directie“, pe care il experimenteaza cu intuitia ca vulnerabilitatea se poate converti in sursa majora de putere si rezilienta a vietii.
– Claudiu Komartin
Habitat e comeback-ul celui mai iscusit poet kintsugi autohton al spectrelor memoriei afective. – Mihok Tamas
