Prima data cand l-am vazut pe regele Carol, nu mi-a intins mana, ci un deget. Era felul sau de a da buna ziua copiilor, persoanelor putin importante si, de asemenea, persoanelor importante pe care nu le stima prea mult sau nu le stima deloc.
Nu aveam mai mult de cinci ani pe vremea cand mi-a intins un deget; cele mai vechi amintiri ale mele despre curtea Romaniei sunt de dinainte de sase ani, varsta la care parintii m-au luat in Franta. Si am ramas acolo mai multi ani, fara sa ma intorc in tara. Nu aveam sa uit vreodata prima mea impresie despre regele Carol. A fost cheia care mi-a servit mai tarziu sa-i cunosc caracterul.
Imi amintesc ca, dupa alegerile conservatoare, cand tata i-a devenit ministru al Afacerilor Externe, regele mi-a intins doua degete; cred ca pe vremea logodnei mele mi-a intins trei. Cand implinisem deja optsprezece ani, dupa ce facusem o lunga calatorie in Asia si publicasem o carte pe care Academia Franceza o premiase, regele Carol, caruia ii placea sa onoreze meritul recunoscut, mi-a intins toata mana. Stiu oameni politici care nu s-au bucurat niciodata de o asemenea onoare.
