In cautarea sensului pierdut. Volumele I + II - Dumitru Constantin Dulcan

CUPRINS               

Cuvant inainte
Capitolul 1 - O intalnire ciudata
Capitolul 2 - Ratacitor pe caile destinului
Capitolul 3 - Exilat pe Terra
Capitolul 4 - Familia in care am venit pe lume
Capitolul 5 - Lumea satului  meu din perspectiva psihologica
Capitolul 6 - Horele din sat
Capitolul 7 - Primii ani de scoala
Capitolul 8 - Primele iubiri
Capitolul 9 - Anii de facultate
Capitolul 10 - Drumul spre„Inteligenta materiei”
Capitolul 11 - Anii de intuneric
Capitolul 12 - Drumul spre universitate
Capitolul 13 - Semne in umbra mortii
Capitolul 14 - Cateva impresii de calatorie
Capitolul 15 - Oameni si prieteni ramasi in universul meu spiritual



In cautarea sensului pierdut, Vol. II - Creierul si noua spiritualitate

CUPRINS

Cuvant inainte de Stela-Maria Ivanes
Cuvantul autorului
Capitolul 1 - Noile ipostaze ale creierului uman
Capitolul 2 - Implicatii ontologice si finalitate in  neurogeneza si neuroplasticitate
Capitolul 3 - Creierul si constiinta
Capitolul 4 - Creierul si emotiile
Capitolul 5 - Constiinta de dincolo de moarte
Capitolul 6 - Lectiile psihologiei transpersonale
Capitolul 7 - Starile modificate ale constiintei
Capitolul 8 - Omul in fata religiei
Capitolul 9 - Creationismul si evolutia
Capitolul 10 - Criza spirituala a omului modern
Capitolul 11 - Avertismente din„eter” pentru o noua spiritualitate
Capitolul 12– Neuroteologia
Capitolul 13 - Societatea, astazi
Capitolul 14 - Longevitatea in noua spiritualitate
Capitolul 15 - Sugestii pentru alimentatia viitorului  
Capitolul 16 - Spiritualitatea si societatea de maine
Bibliografie

Dumitru Constantin detine titlul de neurolog, psihiatru, profesor universitar, om de stiinta, cercetator in domeniul constiintei, scriitor.

Practicand medicina in cadrul armatei, a avut posibilitatea sa avanseze in cercetarea creierului si a importantei gandului asupra organismului si a mediului, iar sansa unei calatorii in China l–a orientat si spre aprofundarea acupuncturii.

D. C. Dulcan este membru al unor prestigioase societati stiintifice nationale si internationale, autor de brevete de inventii, detinator al multor premii stiintifice si literare obtinute in tara si in strainatate.

Profesorul univ. dr. Dumitru Constantin–Dulcan, autor a numeroase monografii, tratate, lucrari si carti de certa valoare stiintifica dar si eseistica, cu ample deschideri spre fascinantele domenii ale Filosofiei Stiintei. Cartea sa, „Inteligenta materiei“, a fost distinsa cu premiul pentru filosofie „Vasile Conta“ al Academiei Romane (1992).

Bibliografie: –Inteligenta materiei (1981) –Oglinda constiintei (2003) –In cautarea sensului pierdut (2008).

Dincolo de titlurile sale stiintifice si de recunoasterea internationala, despre Dumitru Constantin se mai poate spune ceva: este un cautator, un personaj nelinistit, care–si pune intrebari, care nu se multumeste niciodata cu raspunsuri conventionale, care incearca mereu sa gaseasca noi perspective asupra adevarului. Cercetarile sale lipsite de prejudecati asupra constiintei l–au condus in zonele de frontiera ale cunoasterii, cu mult inainte ca in Romania sa se poata vorbi despre interferenta stiintei cu doctrinele mistice. Aceasta este motivatia care a stat la baza acestui interviu. Mai exact, o carte numita "Inteligenta materiei", al carei autor este profesorul Dumitru Constantin. O carte care a bulversat lumea stiintifica romaneasca, pentru ca avea curajul sa aduca in discutie o viziune asupra lumii si a universului ce parea pierduta pentru totdeauna. Erau timpurile materialismului dialectic, iar cuvinte precum "suflet" isi pierdusera orice semnificatie. Lumea nu mai era decat o masinarie, la fel si oamenii. Constiinta nu mai era decat "produsul materiei superior organizate". Dumnezeu fusese izgonit din lumea oamenilor, in numele unei stiinte restrictive si ai carei ochi erau acoperiti cu ochelari de cal. Ei bine, in acele timpuri, Dumitru Constantin a avut curajul sa fluiere in biserica. "Inteligenta materiei" era o carte in care, pe baza cercetarilor care se desfasurau in lume, dar si pe baza propriilor sale cercetari, Dumitru Constantin arata faptul ca in spatele aparentei solide a materiei exista un principiu energetic si informational care organizeaza universul in formele pe care le cunoastem. Ca dincolo de obiectele mecanice ale lumii mai exista ceva, o esenta inefabila, greu de cuprins in conceptele obisnuite despre materie, care constituie adevarata baza a universului cunoscut. Poate ca si alti oameni de stiinta romani intuiau pe atunci aceasta noua viziune asupra universului, insa doar el a avut curajul sa exprime ceea ce credea, intr–o carte. Desigur, cartea a fost interzisa.
Au trecut douazeci de ani. Traim timpuri in care ideile profesorului Dumitru Constantin au fost confirmate. Stiinta contemporana, fizica particulelor subatomice, matematica, psihologia, biologia, chimia, genetica au confirmat viziunea neurologului si psihiatrului roman. Astazi, noua paradigma in stiinta afirma clar existenta acestui camp energetic si informational, pe care este cladit universul cunoscut, inclusiv fiinta omeneasca. Consecintele in termenii cunoasterii sunt incalculabile, pentru ca, pentru prima data, stiinta confirma stravechi idei considerate pana acum, cu dispret, "mistice". Lumea in care traim pare a avea un substrat spiritual, iar constiinta omeneasca pare a insemna cu mult mai mult decat un accident al evolutiei, in urma caruia materia a devenit, intr–o buna zi, inteligenta. In acest context, o privire lucida, din perspectiva omului de stiinta, ar putea arunca o noua lumina asupra intrebarilor fundamentale care au strabatut omenirea de cand exista ea: cine suntem si incotro ne indreptam?

"Suntem aici, in acest colt de Univers, expresie ultima a evolu? tei. Mana unui arhitect inteligent si nevazut ne–a desprins de lut si ne–a construit dupa un plan din care transpare unicitatea sursei, treapta cu treapta, pana la nivelul creierului capabil sa se gandeasca pe sine.
Tot ce s–a intamplat, pentru noi s–a intamplat. Suntem rezultatul tuturor evenimentelor fericite si triste care ne–au precedat si cauza celor ce ne vor urma.
Noi suntem cei ce lasam in urma splendorile spiritului si ruinele nimicniciei, pentru ca omul este singura fiinta de pe Terra careia i s–a dat sa se implice in demersul naturii prin extensia inteligentei sale. Aceasta este responsabilitatea sa de a fi. Omul nu poate trai pur? i simplu, nu poate avea doar o existenta pasiva. Cu sau fara voia sa, el se implica in fizica Universului. Prin ganduri, prin actiune, prin faptele sale bune, prin faptele sale rele. Cand adevarul acesta ne va patrunde, abia atunci, in clipa astrala a devenirii noastre, se va aprinde in noi lumina inteligentei ce s–a regasit pe sine dupa o lunga ratacire pe carari de Univers."