A iesit pe nesimtite, la fel cum aparuse, lasand in urma o lunga tacere si pe ea tremurand ca o frunza, epuizata si vlaguita de emotie. Isi impusese o imobilitate mentala absoluta, in care nu-si aveau loc explicatiile sau mustrarile de constiinta, insa visul a reintors-o pentru o clipa la realitate. O mie de amintiri i s-au ingramadit in minte, inainte sa fie sterse de raza de soare ce i se asezase oblic pe obraz. Se aseza pe unul din fotoliile de pe terasa. Chiar daca uneori se simtea singura si casa i se parea prea mare, incetase sa mai viseze, impacandu-se cu gandul ca, daca e menit sa se intample, lucrurile se petrec la momentul potrivit.
Incredintata fiind ca lumea nu trebuie sa stie cat de distrusa era pe dinauntru, nu a ales sa-si deschida sufletul, temandu-se de cei care ar fi putut sa-i ia spaimele in ras, si a tratat tristetea ca pe o stare prin care trebuia sa treaca. Visul recent daramase insa gratiile invizibile, scotand la lumina ganduri pe care Sonia le lasase dincolo de perdeaua dintre ea si restul lumii.
