Invidie si recunostinta - Melanie Klein

Volumul de fata contine scrierile lui Melanie Klein incepand din 1946 si pana la moartea ei, in 1960, incluzand si unele lucrari neterminate, publicate postum, in 1963. Pornind de la exemple din cazuistica proprie, dar si din literatura si mitologie, Melanie Klein trateaza subiecte precum anxietatea, vinovatia, viata emotionala a bebelusului, jocul ca tehnica psihanalitica, originea transferului, identificarea, mecanismele schizoide si schizofrenia, invidia, recunostinta, sanatatea mentala, singuratatea. Toate acestea sunt privite si explicate prin prisma relatiilor bebelusului cu obiectele sale timpurii, indeosebi cu mama, aflate la baza relatiilor, normale sau patologice, din viata adultului.
Scrise intr-un limbaj clar, descriptiv, articolele reunite aici se adreseaza deopotriva psihanalistilor, psihoterapeutilor si persoanelor interesate de a-si largi orizonturile cunoasterii printr-o intelegere mai profunda a vietii psihice infantile si adulte.

Melanie Klein (1882–1960) este unul dintre parintii psihanalizei, intemeietoarea scolii psihanalitice relationale. Fiind unul dintre primii analisti de copii din Europa Centrala, a fost un membru controversat si influent al Societatii Britanice de Psihanaliza de-a lungul a 30 de ani, iar munca ei este in prezent recunoscuta international.

Valoarea ideilor noi poate fi estimata in functie de felul cum supravietuiesc revolutiilor pe care le provoaca. Multe dintre controversele de inceput pe marginea operei lui Melanie Klein sunt aproape uitate: astazi, multi analisti considera ca de la sine intelese relatiile timpurii cu obiectul descrise de Klein si multi ii folosesc descoperirile si conceptele de inceput chiar fara a le cunoaste originea. O mare parte a gandirii ei a fost asimilata de psihanaliza ortodoxa. Analistii cunoscuti sub numele de kleinieni, care‑i folosesc explicit conceptiile si tehnica, i‑au dezvoltat opera si continua s‑o dezvolte, iar interesul fata de ideile ei creste pretutindeni in lume. Vitalitatea si importanta operei lui Melaniei Klein nu pot fi puse la indoiala.
Hanna Segal

In privinta invidiei, nu e deloc usor de explicat cum se face ca mama care hraneste bebelusul si‑l ingrijeste poate fi totodata obiectul invidiei. Dar, ori de cate ori copilul e flamand sau se simte neglijat, frustrarile sale duc la fantasma ca mama ii refuza intentionat laptele si iubirea sau le pastreaza pentru sine. Astfel de suspiciuni se afla la baza invidiei. Sentimentul de invidie presupune nu doar ca este dorita posedarea, ci si ca exista un impuls puternic de a nu permite altora sa se bucure de obiectul ravnit. Daca invidia este foarte puternica, aspectul ei deteriorant determina o relatie perturbata cu mama si, mai tarziu, cu alti oameni; totodata, individul nu se poate bucura pe deplin de nimic, pentru ca obiectul dorit a fost deja deteriorat de invidie.
Melanie Klein