Andrei scrie despre Richard cu atentia, caldura si compasiunea unui poet-biograf, a unui parinte pe care acesta nu l-a avut niciodata, intelegandu-l in profunzime. Volumul este traversat de iubire/iubiri, motorul existential al poetilor, si de sentimentul ca cineva te recunoaste si te accepta, chiar si atunci cand tu insuti nu te mai recunosti si nu te mai accepti. O oda inchinata poetilor blestemati dintotdeauna.
Andrei Dosa
***
Intr-o zi un om a suferit. Si in alta zi a suferit iar. Apoi a trait. In timpul asta a scris. Apoi a schimbat literatura si a calcat mereu pe singura podina care scartaia in drumul sau catre Magnum 44. Numele sau este Richard Brautigan. Apoi un alt om a simtit si a trait si a citit cu atentie. Si a scris. Poate poezia sa recompuna o viata? Si, pana la urma, ce e poezia? In cazul acesta as spune ca e asumare. Nu a unei biografii, ci a unei stilistici. Numele celui de-al doilea om este Andrei Mocuta. Si aceasta este opera lui. Rarisima ca act poetic, ca act estetic, ca act monografic, ca act. Brautigan a schimbat regula, Mocuta, prin propria regula, ne arata cum si de ce.
Cosmin Perta
