Printre linguri, lingurite, brelocuri, brelocute, tigai, farfuriute, catelusi de plus, „elefantei batuti” cu pietricele nepretioase si alte bunatati cu aroma de timp care a patinat nemasurat peste trupuri, locuri si lucruri, o vad.
O vad acolo, pe taraba, cum se distinge, ca o regina asezata in soare, ca o eroina tacand despre transeele prin care a trecut.
O reginǎ-eroina, imbracata in culoarea uniformelor soldatesti, cu un singur ochi, spart, prin care parca m-a vazut la randul ei.
„Uite! Uite! Lanterna ca a bunicului meu!” vocalizez cu uimita bucurie, intinzand mana sa o culeg din plebea obiectelor si sa o ridic, pentru cateva clipe, nitel mai in dreptul privirilor noastre.
