Iata‑l pe Leonid Dimov, poetul care concepe, in doctrina si vers, noua poezie ca vis, aflat la curtea criticilor. Sau in curtea acestora. Si ce se vede, se stravede chiar, fara cel mai mic efort de dezvaluire? Apropieri numeroase, multe nepotrivite, dar mai ales nejustificate critic si teoretic, au fost facute intre Leonid Dimov si alti poeti romani si straini.
Faptul ajunge curent, s‑ar spune, oriunde in critica. Pana la un punct apare tolerabil, ca orice eroare ce provine din exces. Se stie ca asocierea ramane operatia gandirii facile, disocierea e complicata si apare mult mai dilematica. E drept ca multe asocieri le‑a numit Dimov insusi. Incurajarea aceasta nu e insa vinovata de nesocotirea limitarilor, la care poetul a tinut chiar mai mult.
Vina sau eroarea ajunge critica, apartine ca atare criticii, nu poetului, caruia i s‑a ignorat, nesocotit, rastalmacit gandirea, doctrina, articulate impreuna cu D. Tepeneag, in cadrul Grupului oniric. Si acesta rar recunoscut, din cauze ideologice ori estetice, greu de reconstituit si inteles sau motivat, in contextul istoric „socialist”, atat de mult falsificat, atunci si acum. / Marian Victor Buciu
