Madame Piaf si cantecul iubirii - Michelle Marly

Fericirea se plateste cu lacrimi. Mai mult decat oricare alta artista dith Piaf reprezinta un simbol al curajului de a iubi. A fost o femeie care a dus la extrem si arta si dragostea. Paris 1944 la finalul ocupatiei naziste cantareata dith Piaf este acuzata de colaborationism. Daca va fi gasita vinovata muzica ei va fi interzisa in Franta. In timp ce incearca disperata sa isi demonstreze nevinovatia artista face cunostinta cu Yves Montand un tanar extrem de talentat dar si nespus de ghinionist. Cei doi se indragostesc si fericirea traita alaturi de Yves o inspira pe Piaf sa scrie un cantec care a devenit legenda La vie en rose. Yves ii cuprinse umerii cu bratul. Nu ma vei parasi nu-i asa o intreba. Niciodata striga ea razand cu capul dat pe spate si privindu-l intens. Simti cum un spin mititel ii strapunge inima fiindca stia prea bine ca nu spune adevarul. Pana acum mai devreme sau mai tarziu se despartise de fiecare barbat care fusese bun cu ea si pe care-l iubise. De fiecare data fusese ca o evadare. Uneori nu credea ca merita sa fie iubita. Nu credea in noroc si totusi nu-si dorea nimic in plus. Poate ca pur si simplu nu credea in traiul mic-burghez care mergea mana in mana cu conceptul de iubire pe viata. Acea viata tihnita nu parea compatibila cu meseria sa cu felul in care incerca sa exprime prin interpretare sentimentele care uneau un barbat si o femeie. Dar cand se indragostea se simtea mult mai bine pe scena putea intrupa arta cu mai multa pasiune.