Maria cea inalta. Un far al dragostei in oceanul durerii

 ”Aceasta femeie, un suflet sfant, era foarte inalta, era gigantica. Desigur, la sfarsit s-a cocosat, umbla cu ajutorul bastoanelor, apoi in scaunul cu rotile. Cu timpul, oasele i-au crescut peste masura si s-au deformat. Odata, eram langa ea cand un os din spate i-a intepat pielea si a iesit afara, asa cum spusese Parintele Porfirie. Avea gigantism. Dar si asa, ca o adevarata Tavita a zilelor noastre, Maria s-a pus in slujba aproapelui, cu tot sufetul si cu mult patimitorul ei trup. Multi oameni, clerici si laici, povatuiti si ajutati de dragostea ei de mama, si-au aflat calea si si-au indeplinit menirea in aceasta viata: unora le-a fost indeajuns doar un cuvant de la ea, altii au primit ajutor financiar prin mijlocirea sa, iar pentru altii a fost ca o lumina calauzitoare in ceasul durerii.”
 Mitropolitul Athanasie de Limassol