In cartea de fata este tratata o tema deosebit de importanta pentru istoria multimilenara a Dobrogei. Se stie ca aceasta provincie a Romaniei – numita in Antichitate Scythia Minor (Scitia Mica) – a fost incadrata din vechime, datorita asezarii ei geografice, in cadrul geo-politic si cultural al lumii greco-romane si, drept urmare, aici au fost prezente realitati istorice, religioase si culturale specific ei, care au intrat in contact cu cele autohtone, iar limbile dominante, greaca si latina, erau intelese si chiar vorbite de orice locuitor al acestui spatiu. De timpuriu, s-a constituit in lumea aceea puternicul Imperiu Roman, organizare politica si religioasa impusa apoi si entitatilor regionale in care se afla si Dobrogea. Aceasta a dus la o oarecare uniformizare a modului de viata a locuitorilor vastului Imperiu, dar s-au pastrat si multe traditii spirituale ori din viata practica specifice.
In acest context, a putut patrunde pe pamantul Dobrogei si invatatura crestina, chiar din perioada apostolica, fiind propovaduita aici de doi apostoli ai Mantuitorului Iisus Hristos, si anume Sfintii Andrei si Filip. Datorita lor, crestinismul la romani este foarte vechi, iar in cadrul lui a aparut de timpuriu si monahismul in formele specifice de atunci din Rasaritul crestin. Fiind, la acea vreme, o provincie a Imperiului Roman, Dobrogea a beneficiat de cunoasterea formelor de traire crestine existente atunci, iar Sfantul Vasile cel Mare, care avea legaturi stranse cu conducerea politica si religioasa a acestei regiuni, a sprijinit tot ceea ce putea contribui la dezvoltarea si intarirea vietii spirituale in acest spatiu geografic. Sunt cunoscuti monahi si forme incipiente ale vietii monahale in aceasta perioada de inceput, si anume de la sfarsitul secolului al III-lea, pe care autorul cartii le insereaza in lucrarea lui. Apoi prezinta formele institutionalizate din secolul al IV-lea si cele urmatoare, indicand nume de persoane cu rol important ca Audius, Ioan Casian, episcopul Teotim de Tomis si apoi pe cele din secolele V–VIII, Carossos, Sfantul Dionisie Exiguus si calugarii sciti. Li se arata tuturor rolul lor spiritual avut in societatea de atunci. Stirile acestea le completeaza cu datele arheologice iesite la iveala cu prilejul sapaturilor efectuate in partea de nord a Dobrogei (la Slava Rusa), apoi la Murfatlar, in mijlocul provinciei, si mai apoi in sudul Dobrogei si chiar dincolo de granita de sud a Romaniei, pe teritoriul bulgar.
In acest context, a putut patrunde pe pamantul Dobrogei si invatatura crestina, chiar din perioada apostolica, fiind propovaduita aici de doi apostoli ai Mantuitorului Iisus Hristos, si anume Sfintii Andrei si Filip. Datorita lor, crestinismul la romani este foarte vechi, iar in cadrul lui a aparut de timpuriu si monahismul in formele specifice de atunci din Rasaritul crestin. Fiind, la acea vreme, o provincie a Imperiului Roman, Dobrogea a beneficiat de cunoasterea formelor de traire crestine existente atunci, iar Sfantul Vasile cel Mare, care avea legaturi stranse cu conducerea politica si religioasa a acestei regiuni, a sprijinit tot ceea ce putea contribui la dezvoltarea si intarirea vietii spirituale in acest spatiu geografic. Sunt cunoscuti monahi si forme incipiente ale vietii monahale in aceasta perioada de inceput, si anume de la sfarsitul secolului al III-lea, pe care autorul cartii le insereaza in lucrarea lui. Apoi prezinta formele institutionalizate din secolul al IV-lea si cele urmatoare, indicand nume de persoane cu rol important ca Audius, Ioan Casian, episcopul Teotim de Tomis si apoi pe cele din secolele V–VIII, Carossos, Sfantul Dionisie Exiguus si calugarii sciti. Li se arata tuturor rolul lor spiritual avut in societatea de atunci. Stirile acestea le completeaza cu datele arheologice iesite la iveala cu prilejul sapaturilor efectuate in partea de nord a Dobrogei (la Slava Rusa), apoi la Murfatlar, in mijlocul provinciei, si mai apoi in sudul Dobrogei si chiar dincolo de granita de sud a Romaniei, pe teritoriul bulgar.
Daca pana in secolul al VIII-lea, istoria monahismului dobrogean este tratata predominant pe baza unor texte literare, perioada urmatoare, pana in secolul al XIV-lea, se bazeaza mai mult pe descoperirile arheologice.
Capitolul al X-lea este dedicat prezentarii unor manastiri din nordul Dobrogei: Cocos, Celic Dere si Saon. In partea finala, capitolele XI - XIII, se prezinta istoria monahismului in Dobrogea in perioada anilor 1918-2004.
La sfarsit, sunt cinci anexe cu harti demonstrative, precum si 68 de pagini cu desene, planuri de locasuri de cult. Lor li se adauga numeroase fotografii care inlesnesc intelegerea problemelor mai dificile ale monahismului dobrogean.
Lucrarea pe care o prezentam este in realitate prima monografie cuprinzatoare a unei provincii romanesti si ea se adauga altor studii si carti publicate de acelasi autor pana acum. Ea se inscrie in lucrarile de elita ale istoriografiei din tara noastra si totodata constituie un volum de referinta pentru cercetarea viitoare. De aceea, cunoscandu-i tineretea si puterea de creatie, astept cu bucurie altele asemenea.
Prof. univ. dr. Emilian POPESCU,
membru al Academiei Romane
