Ca si cum ar fi implinit un testament nescris al tatalui sau, Monica Lovinescu a creat in studiourile Europei Libere un adevarat cenaclu literar. Acolo se citeau scrieri care in Romania erau interzise, se organizau dezbateri cu autori romani si se comenta, cu pertinenta, o creatie literara nascuta in vremuri de represiune. Caci pe atunci, in tara, cenzura nu doar mutila productia scriitorului, ci si distorsiona ideologic judecata criticului literar.
Cronicile literare ale Monicai Lovinescu recompun, panoramic, „istoria recenta“ a literaturii noastre. Iar daca in salonul de altadata al cenaclului Sburatorul, patronat de criticul E. Lovinescu, incapeau doar putini, in salonul deschis „pe unde scurte“ a incaput, cum stim, o intreaga tara.
„Noi toti am ascultat-o cu sfintenie, vreme de treizeci de ani, de doua ori pe saptamana, comentand carti si evenimente culturale. Un cronicar literar devenit legenda vie. [...] Cine dintre noi n-a simtit asta? Si, apoi, cine n-a dorit sa-si confrunte opiniile cu ale ei, ori sa fie omologat de ea?“ (Nicolae MANOLESCU, Istoria critica a literaturii romane)
