De la Schubert la Brahms, asa cum anunta titlul acestui al III-lea volum al ciclului, nu inseamna o cale prea lunga, dat fiind ca de la data la care Schubert paraseste viata (19 noiembrie 1828) pana la cea in care se naste Brahms (7 mai 1833) nu trec decat cativa ani. Cu toate acestea, cei doi creatori ilustri ai romantismului muzical prezinta atribute ce ofera conturarea unei posibilitati de periodizare a cursului istoric din arta compozitiei, pentru ca Schubert apare cu rol determinant in ceea ce priveste procesul de transformari survenit in relatia dintre creatie si creator (ca mesager liber al ideilor timpului), iar Brahms, compozitor ce face parte din randul artistilor noi, beneficiari ai gandirii eliberate de obligatiile specifice muzicianului angajat, se impune ca adept al idealurilor estetice beethoveniene printr-o arta cu sensuri si cu trasaturi de particularitate ce-i dau dreptul la nemurire. Pe aceasta intalnire a celor doi poli ai unui romantism muzical care-si mentine radacina in gandirea ce a condus compozitia muzicala De la Orfeu la Bach (volumul I) si De la Bach la Beethoven (volumul II) isi gaseste sprijin incercarea de periodizare a unui material extrem de bogat si de diversificat, asa cum acesta se prezinta in desfasurarea erei romantice.
Cu mult mai grea s-a dovedit a fi fost munca de organizare a materiei (cu desfasurare de-a lungul secolului al XIX-lea) care, in pofida faptului ca apartine unei epoci relativ restranse, prezinta manifestari extrem de eterogene ca substanta, forma, limbaj. Nici una din cele cateva posibilitati de structurare a lui nu a reusit sa aduca limpezime deplina. Criteriul cronologic - cel care tenteaza in primul rand pana istoricului - prilejuieste obstacole neasteptate in ceea ce priveste manifestarile de referinta ale unor contributii, cum ar fi cele ce apar stralucitoare doar intr-o perioada a vietii (fie timpurie, cum prezinta creatia lui Rossini, fie tarzie, creatia lui Bruckner).
