Aceasta carte a aparut cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului si Memoria Exilului Romanesc. Continutul volumului nu reprezinta obligatoriu pozitia oficiala a Institutului.
Dupa marturiile cutremuratoare din Destin in bataia vantului (despre calvarul sau pana a ajuns in iadul numit Kolima), in a doua parte a jurnalului sau, Evghenia Ghinzburg descrie viata in Gulag, eliberarea sa dupa ispasirea pedepsei, domiciliul fortat in Magadan pana in momentul reabilitarii oficiale din 1957. Cu o vointa teribila si increderea ca adevarul va triumfa, autoarea a avut puterea sa reziste pana la capatul drumului, iesind din anii de teroare mai puternica, descatusata si dornica de viata, mai sensibila si continuand sa iubeasca poezia, cea care i-a adus alinare in momentele de cumpana.
Dupa marturiile cutremuratoare din Destin in bataia vantului (despre calvarul sau pana a ajuns in iadul numit Kolima), in a doua parte a jurnalului sau, Evghenia Ghinzburg descrie viata in Gulag, eliberarea sa dupa ispasirea pedepsei, domiciliul fortat in Magadan pana in momentul reabilitarii oficiale din 1957. Cu o vointa teribila si increderea ca adevarul va triumfa, autoarea a avut puterea sa reziste pana la capatul drumului, iesind din anii de teroare mai puternica, descatusata si dornica de viata, mai sensibila si continuand sa iubeasca poezia, cea care i-a adus alinare in momentele de cumpana.
„Nu e putin lucru sa povestesti fara ura si incrancenare episoade atat de dramatice, dar este o calitate comuna a tuturor cartilor valoroase despre suferinta. De altfel, faptele vorbesc de la sine si trezesc empatia in cititor, fara sa fie necesare epitetele bombastice.” ALIN MURESAN
„Povestea Evgheniei Ghinzburg este un exemplu incredibil de rezistenta umana si perseverenta, dezvaluind crudul si cumplitul regim politic al vremii. Paginile ei constituie o adevarata provocare– ofera o noua viziune asupra vietii, o perspectiva la care cei mai multi dintre noi nu ne-am gandit vreodata si care ne va face sa apreciem libertatea pe care o consideram un drept de la sine inteles.” ESTHER HARPER, Central and Eastern European London Review
