Pendulul lui Foucault este un roman elaborat cu ingeniozitate inginereasca, in care misterul ia nastere printr-o banala intimplare. Trei redactori ai unei edituri de texte ezoterice construiesc, printr-un pur joc intelectual, ipoteza misterioasa a unui Complot urias, initiat de Cavalerii Templieri (dupa dizolvarea Ordinului de catre regele Frantei) pentru pastrarea in custodie a Secretului absolut al cunoasterii si al puterii. Tot jocul porneste de la un manuscris delirant si ia proportiile unui„virtej” care, de la un anumit punct, nu mai poate fi dominat de initiatorii lui. Cuvintele (semnele) se razbuna chiar pe cei care le manevreaza, in momentul in care acestia transforma jocul combinatoriu in scop in sine.
„Cind inchizi aceasta carte ai senzatia ca ai incheiat o experienta necesara. Este marea carte despre vidul acestor ani, daca stii cum s-o citesti. Si e cartea metalica, dura, care te invata sa traiesti cu acest vid, sa devii adult in singurul timp ingaduit tie.” (Il Manifesto)
„Pendulul lui Foucault este Alice in Tara Minunilor pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei.” (La Stampa)
„Cind inchizi aceasta carte ai senzatia ca ai incheiat o experienta necesara. Este marea carte despre vidul acestor ani, daca stii cum s-o citesti. Si e cartea metalica, dura, care te invata sa traiesti cu acest vid, sa devii adult in singurul timp ingaduit tie.” (Il Manifesto)
„Pendulul lui Foucault este Alice in Tara Minunilor pentru adultii care si-au pastrat spaimele copilariei.” (La Stampa)
Umberto Eco (1932-2016) a urmat cursurile Universitatii din Torino, luindu-si licenta in estetica. In anii ’60 a fost unul dintre exponentii de frunte ai avangardei culturale italiene, numarindu-se printre fondatorii revistelor Marcatré si Quindici. A fost profesor de semiotica la Universitatea din Bologna. A primit numeroase premii si distinctii culturale, inclusiv Legiunea de Onoare (1993). A predat la cele mai faimoase universitati din lume, fiind Doctor Honoris Causa a peste patruzeci dintre ele. Din opera sa, Editura Polirom a publicat, printre altele, volumele In ce cred cei care nu cred (in colaborare cu Carlo Maria Martini, 2001, 2011, 2016), In cautarea limbii perfecte (2002), Numele trandafirului (2004, 2010, 2011, 2013, 2014), Misterioasa flacara a reginei Loana (2004), Pendulul lui Foucault (2005, 2013, 2018), Trei povestiri (in colaborare cu Eugenio Carmi, 2005), Cum se face o teza de licenta (2006, 2014), Baudolino (2007, 2014), Limitele interpretarii (2007, 2016), A spune cam acelasi lucru. Experiente de traducere (2008), Insula din ziua de ieri (2009), De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn si interpretare (2009), Kant si ornitorincul (ed. a II-a, 2010), Numarul zero (2015).
