Ma atasez tare de hainele mele. De cele purtate si de cele nepuriate. De cele vechi, demodate si de cele noi, de-abia cumparate. Atat de tare ma atasez, incat, chiar si atunci cand ma apuca „nebunia,, sa ma debarasez de unele bluzite, fustite, rochii, tot mai pastrez ceva din ele: un nāsturas, o fundita ori... un petic.
Da, da, nu glumesc: cand imi place mult imprimeul sau tesatura unei haine, inainte sa o dau, tai din ea un mic peticut, sa il pastrez ca amintire...
Deh, fiecare cu piticii din dotare...
Am strans o multime de petice, pe care apoi le-am ratacit prin cutii si cutiute de prin casa ori prin sertare si sertarase de viata.
Cand dau de ele insa (desigur, din intamplare, cautand altceva), le privesc, le ating si ele ma poarta, asa cum ma poarta fotografiile dintr-un album vechi, pe poteci de amintire.
Peticul din fusta cu care eram imbracata la un examen, peticul din bluza pe care am purtat-o la acea intalnire, peticul din blugii cei mai peticiti... Asa cum ma atasez de haine ma atasez si de scrierile mele. Doar ca scrierile le pot multiplica si le pot imparti apoi, cu cine doreste sa le primeasca.
M-as bucura ca macar un petic din aceasta carte sa te inspire, cititor drag.
Clara Toma
