Extrem de acida la adresa mandriei si a credulitatii si considerata mult timp o blamare a religiei in sine – motiv pentru care a si fost criticata acerb –, Povestea unui poloboc ironizeaza excesele religioase si parodiaza scrierile neinspirate din domeniul literaturii, politicii, teologiei, exegezei Bibliei si medicinei.
Desi i-a adus autorului ei notorietate, contextul social in care a fost scrisa – Anglia secolului al XVII-lea – a ridicat numeroase probleme: legatura stransa dintre politica si religie a dus la imposibilitatea separarii aspectelor politice si religioase, critica lui Swift tintind concomitent ambele domenii. Prin urmare, a fost adesea interpretata gresit, inclusiv de regina Anne a Angliei, in viziunea careia Povestea unui poloboc era curata blasfemie. Ramane totusi cea mai complexa si poate cea mai mestesugita satira a lui Jonathan Swift.
„Considerata uneori, si nu intamplator, drept cea mai desavarsita creatie swiftiana, Povestea unui poloboc pare sa ramana in orice caz, din punctul de vedere al secolului nostru, opera cea mai apropiata de sensibilitatea moderna.“ Andrei Brezianu
