Premiul Nobel pentru Literatura 1961
Traducere din limba sirba de Dragan Stoianovici
Povestirile reunite in acest volum au fost scrise de Ivo Andrić in ultimii ani de viata, 1972-1974, fiind publicate postum, in 1976. Cum personajele ale caror aventuri si patimiri le nareaza apartin unor epoci diferite si provin din medii etnice, sociale si culturale distincte, autorul recurge la un mod ingenios de-a le aduce laolalta. Vorbeste in „Prolog” despre o casa singuratica din Sarajevo in care si-a petrecut o vara intreaga si unde fantomele lor il viziteaza, pe rind, pentru a sta de vorba si a-i istorisi cite ceva nestiut de el din vietile de altadata, ajutindu-l astfel sa desluseasca sensul mai adinc al destinelor lor. Ca si in romanele si volumele de proza scurta publicate de Ivo Andrić in timpul vietii, si in Povestiri din singuratate se simte inconfundabilul sau har de povestitor, ce a incintat generatii de cititori, fiind evidentiat in motivatia juriului care i-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura in 1961.
Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1961, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai tradusi autori de limba sirbo-croata. Nascut in Bosnia (in perioada in care era administrata de Imperiul Austro-Ungar), isi petrece copilaria la Visegrad, orasul despre care va scrie in cel mai celebru roman al sau, E un pod pe Drina... In timpul studiilor universitare de la Viena face parte din miscarea revolutionara Tinara Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, si e un apropiat al cercurilor nationaliste sirbe, ceea ce duce la arestarea lui dupa asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914. Diplomat al tinarului regat iugoslav, refuza sa se refugieze in Elvetia dupa ce germanii bombardeaza Belgradul; intors in capitala, se ascunde in apartamentul unui prieten pina la sfirsitul razboiului. Aici va scrie cele doua volume care-i vor aduce renumele, alcatuind un adevarat opus magnum balkanicus: Cronica din Travnik (1945) si E un pod pe Drina... (1945). Se vor adauga alte romane si volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemata (1954), Omer pasa Latas (postum, 1977). In discursul de receptie la Academia Suedeza, Andrić va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „tara mica intre doua lumi”, si al prozei istorice, menita sa dea adevarata imagine a conditiei umane. In tulburii ani ai sfirsitului de secol XX si ai inceputului celui urmator, figura lui Ivo Andrić va fi ea insasi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat in romanele sale perioada stapinirii otomane, va fi „recuperat” de nationalistii sirbi in forma butaforica a unui Andrićgrad, ridicat in mijlocul Visegradului pentru o ecranizare, semnata E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina...
