Povestiri din singuratate. Editie de buzunar - Ivo Andric

Cod produs:
PRP: 26.38 Lei
20.36 Lei
In stoc
Delivery estimate
Livrare estimata: Vineri, 31 Iul. - Miercuri, 5 Aug.
Comanda prin WhatsApp

Descriere

Premiul Nobel pentru Literatura 1961

Traducere din limba sirba de Dragan Stoianovici

Povestirile reunite in acest volum au fost scrise de Ivo Andrić in ultimii ani de viata, 1972-1974, fiind publicate postum, in 1976. Cum personajele ale caror aventuri si patimiri le nareaza apartin unor epoci diferite si provin din medii etnice, sociale si culturale distincte, autorul recurge la un mod ingenios de-a le aduce laolalta. Vorbeste in „Prolog” despre o casa singuratica din Sarajevo in care si-a petrecut o vara intreaga si unde fantomele lor il viziteaza, pe rind, pentru a sta de vorba si a-i istorisi cite ceva nestiut de el din vietile de altadata, ajutindu-l astfel sa desluseasca sensul mai adinc al destinelor lor. Ca si in romanele si volumele de proza scurta publicate de Ivo Andrić in timpul vietii, si in Povestiri din singuratate se simte inconfundabilul sau har de povestitor, ce a incintat generatii de cititori, fiind evidentiat in motivatia juriului care i-a decernat Premiul Nobel pentru Literatura in 1961.

Ivo Andrić (1892-1975), laureat al Premiului Nobel pentru Literatura in 1961, este unul dintre cei mai cunoscuti si mai tradusi autori de limba sirbo-croata. Nascut in Bosnia (in perioada in care era administrata de Imperiul Austro-Ungar), isi petrece copilaria la Visegrad, orasul despre care va scrie in cel mai celebru roman al sau, E un pod pe Drina... In timpul studiilor universitare de la Viena face parte din miscarea revolutionara Tinara Bosnie, care milita pentru unirea cu Serbia, si e un apropiat al cercurilor nationaliste sirbe, ceea ce duce la arestarea lui dupa asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand la 28 iunie 1914. Diplomat al tinarului regat iugoslav, refuza sa se refugieze in Elvetia dupa ce germanii bombardeaza Belgradul; intors in capitala, se ascunde in apartamentul unui prieten pina la sfirsitul razboiului. Aici va scrie cele doua volume care-i vor aduce renumele, alcatuind un adevarat opus magnum balkanicus: Cronica din Travnik (1945) si E un pod pe Drina... (1945). Se vor adauga alte romane si volume de povestiri, precum Povestea cu elefantul vizirului (1948), Curtea blestemata (1954), Omer pasa Latas (postum, 1977). In discursul de receptie la Academia Suedeza, Andrić va face elogiul literaturii iugoslave, venind dintr-o „tara mica intre doua lumi”, si al prozei istorice, menita sa dea adevarata imagine a conditiei umane. In tulburii ani ai sfirsitului de secol XX si ai inceputului celui urmator, figura lui Ivo Andrić va fi ea insasi un simbol al istoriei nemiloase: acuzat de intelectualii musulmani din Bosnia de a fi falsificat in romanele sale perioada stapinirii otomane, va fi „recuperat” de nationalistii sirbi in forma butaforica a unui Andrićgrad, ridicat in mijlocul Visegradului pentru o ecranizare, semnata E. Kusturica, a romanului E un pod pe Drina...

Specificatii

Brand Polirom
Anul publicarii 2020
Numar pagini 200
Grup de varsta 18 ani+
Limba Romana
Gen Literatura universala
Tip carte Clasica
Abilitati dezvoltate Imaginatia

Recenzii

Acest produs nu are inca recenzii. Fii primul care adauga o recenzie.

Doar utilizatorii inregistrati pot scrie recenzii. Va rugam sa va autentificati sau sa creati un cont

Intrebari si raspunsuri

Completeaza numele

Completeaza adresa de email

Completeaza intrebarea

Lasa o intrebare si in cel mai scurt timp vei primi un raspuns

tbi bank loading
Vă rugăm așteptați
tbi bank loading
Vă rugăm așteptați