Pravila de obste din 1788 reprezinta un reper important pentru intelegerea inceputurilor limbajului penal modern in limba romana. Aparuta in contextul reformelor iosefine si aplicata in spatiul bucovinean aflat sub administratie habsburgica, ea marcheaza trecerea de la vechiul vocabular juridic romanesc la forme noi de exprimare normativa, specifice codificarii moderne.
Volumul analizeaza Codul penal iosefin, urmarind atat continutul normativ al textului, cat si procesul prin care concepte juridice moderne au fost traduse, adaptate si introduse in cultura juridica romaneasca.
Prin raportarea la contextul politic, administrativ si juridic al sfarsitului de secol XVIII, lucrarea propune o lectura a Pravilei de obste ca document de frontiera: intre dreptul vechi si codificarea moderna, intre traditia juridica locala si modelul legislativ habsburgic.
