Prin predicile sale, parintele Miron incearca sa-si constientizeze crdinciosii ca prezenta la Sfanta Liturghie nu este legata de acceptarea unor valori teoretice despre Dumnezeu, ci acceptarea chemarii care iti schimba radical viata. Partasia de Hristos prin Euharistie face ca viata crestinului sa devina participativa intr-o „unitate de viata a trupului eclezial”. Si pentru dobandirea acestei vieti este nevoie de atentie, care in limbaj duhovnicesc s-ar traduce prin trezvie.
Lectura acestor predici e un rod al atentiei celor din jur, care au adunat cuvant cu cuvant marturisirile parintelui din biserica unde a slujit cu atata drag si ravna. Intr-o vreme nu tocmai usora, cand omenirea trecuse printr-o noua conflagratie mondiala, cand regimul politic s-a schimbat dupa dictaturi succesive, cand puscariile erau pline de floarea intelectualitatii interbelice, parintele Miron nu pregeta sa le vorbeasca enoriasilor de importanta rugaciunii impreuna ca semn al dragostei pentru om si, implicit, pentru Dumnezeu, aducand aminte de femeile mironosite.
„Pasim in viata pe urmele sfintelor femei, purtand asupra noastra mirurile de mare pret: cinstirea, dragostea, delicatetea, indelunga-rabdarea, expunerea - daca imprejurarea o cere - la primejdii, de dragul Adevarului (Adevarul e ca omul este unica valoare in lume si ca, de dragul lui, merita sa-ti risti totul, chiar si viata, dupa pilda mironositelor). Purtarea mironositelor, a carei importanta este consemnata in a treia duminica dupa Pasti, ne arata ca nu e de ajuns - ba chiar este desert - sa spui ca ai credinta, dar nu te jertfesti si nu o arati practic, cum au facut femeile purtatoare de mir.”
Pr. Dr. Cristian Stefan Muntean
