„Muzica este deopotriva stiinta si arta. In muzica, rigoarea fara gratie este la fel de insuportabila ca gratia fara rigoare.” — Stefan Niculescu, 1989
Compozitorul si-a strans scrierile de doua ori: in 1980 si in 2006. Cele doua culegeri, luate impreuna, acopera aproape o jumatate de secol de gandire despre muzica.
Volumul de fata le reproduce integral, in ordinea stabilita de autor: studiile despre eterofonie si despre sinteza, analizele enesciene, meconsideratiile de morfologie si sintaxa muzicala, relatarea verilor de la Darmstadt, dialogurile cu György Ligeti si cu Iosif Sava. Alaturi de ele, 21 de texte risipite prin periodicele epocii — Muzica, Romania literara, Contemporanul, Amfiteatru, Cronica, Flacara, Scinteia tineretului —, ramase pana acum in afara oricarei editii si recuperate pentru prima data aici.
Printre ele, un interviu din 1989 in care i se reprosa ca ar fi „un inginer convertit la muzica”. Raspunde ca a fost, dimpotriva, un muzician convertit la inginerie — si inca pentru scurta vreme.
Veti afla de ce Enescu dirija Bartók in 1952, intr-o vreme cand marele maghiar nu se impusese inca in lumea intreaga. Si veti afla ca Ligeti si Niculescu, care se incrucisasera la Darmstadt in 1966 fara sa-si vorbeasca, au stat de vorba pentru intaia oara abia in noiembrie 1992, la Viena, intr-o sala de concert.
Editia indica sursa fiecarui text, da note biografice pentru toti muzicienii citati si trei indici — de nume, de lucrari si de termeni.
