Reforma intre cruce si semiluna. O perspectiva a contributiei Islamului la consolidarea Protestantismului ne prezinta, prin ochii adevaratei filosofii a istoriei, modul providential in care Dumnezeu lucreaza in pofida geopoliticii si a echilibrelor de putere. In cadrul marii lupte raul devine, pana la urma, slujitorul lui Dumnezeu.
Lucrarea abordeaza raporturile reale si, mai ales, imaginare dintre reformatorii protestanti si Islamul otoman in secolul al XVI-lea, o vreme in care Mantuitorul era asteptat sa vina. Atacurile repetate ale Antihristului (un corn - Biserica Romana, celalalt corn - Islamul) anuntau revenirea lui Isus.
Incursiunile otomane in Europa „biciul lui Dumnezeu” („Flgelum Dei”) apar in momentele cheie ale genezei Protestantismului. Turcii ataca aparent pentru ca vor sa domine lumea, insa, in planul lui Dumnezeu, ei navalesc in Europa in momentul in care puterea Scaunului de la Roma este pe punctul de a distruge din fasa miscarea protestanta. Astfel, in marele plan al istoriei, ei salveaza poporul lui Dumnezeu. Carol Quintul nu putea lupta concomitent pe doua fronturi, cu turcii si cu protestantii. Mai mult, din punct de vedere imagologic, studiul aprofundeaza profilurile corifeilor Reformei si modul in care acestia s-au raportat la „El Gran Turco”. Ei au ales mai degraba „turbanul sultanului decat tiara papei”.
