Refugiul unui copil in Romania. Note de jurnal din anii 1940 - Boris Rozescu

Celalalt tren pornise deja. Se vedea dupa miscarea lenta a rotilor. De pe scari sari o femeie si alerga spre vagonul pe care eram eu. Ca la o porunca fara voia mea aproape instinctiv am inceput sa cobor. Si trenul meu se urnise. Spre mine alerga o femeie cu parul carunt imbracata in negru. In urma ei au fost aruncate pe fereastra doua papornite care s-au rostogolit pe peronul dintre linii. De pe scara vagonului era sa sar peste ea. M-am oprit la un pas-doi inaintea ei. Ne uitam unul la altul. Ii vedeam ochii puternic deschisi si privind spre mine neincrezatori. Buza de jos tremurand usor. Nu stiam cine e femeia aceea mica cu parul carunt si imbracata in haine cernite. Nu ne urneam din loc niciunul parca sa nu stricam visul caci nu putea fi realitate. Ceea ce ramasese intre liniile garii dupa plecarea celor doua trenuri doi oameni care stateau incremeniti unul in fata celuilalt ca doua statui. Boris Rozescu