Clerul roman din Transilvania a avut in istorie un rol important in ceea ce priveste miscarea de emancipare politico-sociala, cultura, pastrarea traditiilor si a identitatii nationale. Primul Razboi Mondial a adus clerul intr-o situatie deosebit de grea: o parte au devenit preoti militari pe fronturi, iar cei ramasi acasa au trebuit sa sustina efortul de razboi.
Primul capitol cuprinde o prezentare sintetica a contextului socio-politic in care se aflau romanii ardeleni la sfarsitul secolului al XIX-lea si inceputul secolului XX, respectiv organizarea si problemele cu care se confruntau cele doua biserici romanesti.
In al doilea capitol, observam un compromis intre ideea nobila, de pace, promovata de religia crestina si incercarea clerului de a justifica razboiul prin predici si articole, de a explica credinciosilor si militarilor de ce a fost necesar razboiul si care sunt partile lui pozitive.
Cel de-al treilea capitol a surprins activitatea din teritoriu si de pe front a clerului roman ortodox si greco-catolic, aratand complexitatea sarcinilor, dificultatea lor si relatia cu autoritatile.
Capitolul al patrulea, cel mai voluminos dintre toate, a abordat religiozitatea militarilor si enoriasilor, o tema complexa, multidisciplinara, analizata din punct de vedere psihologic, istoric si religios.
Al cincilea capitol a descris cum functiona propaganda statelor beligerante, continuand cu serviciul de propaganda austro-ungar si apoi a analizat felul cum acest serviciu s-a folosit de religie si de credinta soldatilor pentru a creste moralul militarilor si a celor de acasa. Insa anumiti scriitori si regizori nu au impartasit aceeasi viziune asupra razboiului asemeni autoritatilor austro-ungare, astfel ultimul subcapitol abordeaza aspecte ce tin de propaganda antirazboi.
Astfel, in ciuda vitregiei vremurilor, clerul roman din Transilvania s-a ridicat la nivelul asteptarilor, avand un rol complex, depasindu-si atributiile, atat pe front, cat si in parohii.
