Aceste piese pregatesc mana, dar mai ales auzul: il obliga pe tanarul pianist sa asculte tensiunile armonice dintre voci, sa construiasca fraza, sa nu confunde miscarea degetelor cu muzica insasi.
In acest sens, Micile Preludii BWV 933–938 se inscriu in aceeasi linie formativa pe care o regasim in Orgelbüchlein, in Klavier-Büchlein vor Wilhelm Friedemann Bach si in caietele Annei Magdalena Bach.
La Bach, pedagogia nu coboara arta, ci o concentreaza in forme accesibile, de o remarcabila puritate. Pentru cel ce studiaza astazi pianul, ele pot deveni o adevarata poarta de intrare in universul bachian.
Astfel privit, acest volum de Preludii nu trebuie luat drept o simpla culegere pregatitoare, ci o initiere in insasi esenta gandirii bachiene, pentru ca il invata pe elev sa cante ordonat, sa auda polifonic, sa gandeasca armonic si sa transforme studiul zilnic intr-un act de cultura muzicala.
In acest sens, ele pastreaza, in dimensiuni reduse, aceeasi demnitate a mestesugului si aceeasi aspiratie spirituala care strabat intreaga creatie a lui Johann Sebastian Bach.
