Serghei Esenin. Omul si poetul - Emil Iordache

Sunt ultimul poet cu satu-n glas iata versul eseninian care a facut cariera creand o optica speciala asupra autorului sau. In mod aproape obligatoriu cuvintele sat si Esenin sunt alaturate stereotip si fiecare biografie a poetului incepe cu descrierea unor locuri de o frumusete melancolica in mijlocul carora un copil cu parul balai face toate nazdravaniile posibile traindu-si cat se poate de folc-loric anii fragezi. Nu s-a vorbit insa aproape niciodata despre cauzele idealizarii deliberate a acestei biografii care nu marturiseste despre opera mai mult decat biografia oricarui alt scriitor. Locurile in sine si atmosfera copilariei nu pot explica nici justifica o creatie lirica desi este foarte posibil ca undeva intr-o profunzime neanalizabila sa aiba niste pulsatii sa se constituie intr-o matrice definitorie intr-un pretext organizat intr-un pre-limbaj. Dar cu certi-tudine poezia izvoraste si din altceva nu numai din topos si etnografic. Primii ani nu sunt asadar privilegiati in insi-ruirea celorlalti multi sau putini dintr-o viata de om. N-ar trebui sa fie nici atunci cand omul respectiv este poet.