„Daca mi-ar cere cineva sa spun numele unui singur sentiment pe care mi l-a trezit lumea prin care am trecut, as raspunde fara ezitare compasiunea, despre care cu timpul am inteles ca este o treapta a intelegerii si o forma de cunoastere. Daca as accepta ca aceasta carte este o carte de calatorii, atunci itinerarul acestora leaga intre ele punctele de sprijin ale intelesului si nefericirii lumii prin care am trecut, in timp ce – schimbandu-se – acestea au devenit repere ale schimbarii mele.
Intr-un anume fel, aceasta carte continua Falsul tratat de manipulare. Asa cum aceea nu era o carte de memorii, desi era construita din fragmente de amintiri, aceasta nu este o carte de calatorii, desi capitolele ei descriu intamplari din strainatate. Folosesc acest termen, strainatate, cu intreaga greutate pe care o avea inainte de ’89; in ultimii treizeci de ani, amestecul lumilor l-a erodat si l-a golit de continut – nu numai prin disparitia frontierelor, ci si prin sentimentul de instrainare de acasa. Acest sentiment ciudat este mai apasator azi decat in timpul dictaturii, pe care o simteam ca pe o apasare exterioara, nu launtrica, in profunzime, ca acum.
In Fals tratat de manipulare am incercat sa compun din fragmente de amintiri un portret al tarii. Acum este vorba despre lume.“ — ANA BLANDIANA
Pe coperta: autoarea pe turnul din Pisa, anii ’70, foto de Romulus Rusan
