Nu putem vorbi despre viata de zi cu zi in Uniunea Sovietica fara a vorbi despre oamenii ei, reprezentanti ai Puterii, nomenclatura, oameni de rand sau oricum le-am spune. In literatura de specialitate se foloseste, cand peiorativ, cand cu o nuanta de simpatie si nostalgie, termenul homo sovieticus, un tip de om cu o mentalitate aparte, la jumatatea distantei dintre omul nou si oamenii obisnuiti intalniti in alte regimuri. Svetlana Aleksievici, in cartea sa, Vremuri second-hand, consacrata tocmai acestui personaj si mai ales traumei incercate de acesta dupa prabusirea Uniunii Sovietice, descrie, credem, cel mai bine despre ce este vorba:
Comunismul a avut un plan smintit: sa-l schimbe pe omul „vechi”, pe batranul Adam. Si i-a reusit… poate e singurul lucru care i-a reusit. Vreme de mai bine de saptezeci de ani, in laboratoarele marxism-leninismului a fost creat un tip aparte de om, homo sovieticus. Unii il socotesc un personaj tragic, altii il numesc sovok. Mie mi se pare ca-l cunosc pe acest om, il cunosc bine, am trait multi ani alaturi de el, umar la umar. El – sunt eu. El – sunt cunostintele, prietenii, parintii mei. Vreme de cativa ani am calatorit prin fosta Uniune Sovietica, pentru ca homo sovieticus nu e numai rus, ci si bielorus, turkmen, ucrainean, kazah… Acum traim in state diferite, vorbim limbi diferite, dar suntem inconfundabili. Ne recunosti imediat! Noi toti, oamenii din socialism, semanam intre noi si nu semanam cu ceilalti oameni – avem propriul vocabular, propriile reprezentari despre bine si despre rau, despre eroi si martiri. Avem o relatie aparte cu moartea (…). Cat poate pretui viata omului, daca ne amintim ca nu demult oamenii piereau cu milioanele? Suntem plini de ura si prejudecati. Toti provenim din locul care a cunoscut Gulagul si un razboi cumplit. Colectivizarea, deschiaburirea, stramutarea populatiilor… - Svetlana Aleksievici
