„Robert Serban isi surprinde personajele intr-un singur instantaneu, lasandu-ne sa intuim cum au ajuns in incurcatura si ce se va intampla cu ele. Adesea, par sa-si incheie socotelile cu viata, fara sa constientizeze dramatismul momentului trait. Desi sunt din aceeasi familie caracterologica, le distinge umanitatea lor imperfecta, cu sclipiri triste si umbre nostime. Pentru aceia dintre noi care ii cunosc lui Robert Serban franchetea si receptivitatea la semenii din jur, urechea lui conviviala, facuta pentru dialogul firesc, nu e atat o surpriza, cat implinirea unor asteptari. Cei care il descopera in ipostaza de prozator vor fi insa cu siguranta uimiti de cat de natural scrie despre esecurile si incertitudinile noastre cotidiene, ca si cum acestea ar fi doar ghinion la un joc de noroc ale carui reguli nu le invatam niciodata complet, intrucat timpul ne ramane adversar la fiecare partida.” (Alexandru Budac)
„E deja un truism ca existenta asa cum o percepem e absurda si prin asta mereu incompleta. Tocmai pentru ca o percepe in adevarata ei forma, Robert Serban ii adauga note de umor cand intunecat, cand sec. Si o intregeste. Poate ca asta ii lipseste existentialismului, un imens hohot de ras care sa-l umanizeze.
Mi-l inchipui pe Robert la o masa cu Kafka, spunand bancuri intunecate. Si astfel vorbindu-i despre noi, asa cum suntem.” (Cristian Fulas)
