De origine italiana, in dreptul targurilor de la sfarsitul perioadei medievale, termenul banca rotta desemna distrugerea, in caz de incetare a platilor, a bancii sau tejghelei pe care un comerciant isi desfasura actele de comert. Sfaramarea bancii ori tejghelei, in prezenta celorlalti comercianti, era incarcata de simboluri si avea drept scop incunostintarea tuturor ca, din acel moment, comerciantul respectiv nu mai apartinea comunitatii.
In sens obisnuit, bancruta reprezinta falimentul' insotit de nereguli financiare facute in dauna creditorilor. Intre bancruta si faliment nu poate fi pus semnul egalitatii, desi la prima vedere ar putea parea ca termenii sunt sinonimi. Bancruta implica in mod necesar actiunea cu caracter fraudulos a comerciantului si urmarirea precisa a unui scop. Notiunea de bancrutar se utilizeaza pentru a-l desemna pe cel care se face vinovat de savarsirea infractiunii de bancruta. In spatiul anglo-saxon, termenul bankrupt caracterizeaza persoana care este incapabila sa-si plateasca datoriile integral si al carei patrimoniu este administrat si lichidat in beneficiul creditorilor sai. Sub aspect juridic, frauda este actul savarsit cu rea-credinta spre a trage foloase de pe urma atingerii aduse drepturilor altuia, in cazul bancrutei actul respectiv fiind comis de catre comerciant pentru a-si sustrage bunurile de la eventuala urmarire a creditorilor sai. Bancruta frauduloasa consta in gestionarea incorecta a patrimoniului sau, de catre un comerciant, in scopul pagubirii creditorilor.
Intelegerea corecta a termenilor de mai sus este absolut necesara pentru interpretarea exacta a spiritului si literei dispozitiilor legale, care incrimineaza infractiunile de bancruta, in diversele modalitati de comitere".
