Tata este gras - Jim Gaffigan

Conform acestei carti, a avea cinci copii l-a facut pe Jim Gaffigan sa aprecieze cu adevarat lucrurile mai importante din viata, cum ar fi … „starea sublima de a fi singur”. Autorul spune ca a devenit ipohondru in ceea ce priveste conditia sa, probabil din cauza felului in care privea persoanele cu copii atunci cand el era un tip necasatorit si fara copii.

Autorul spune ca atunci cand nu era casatorit, se considera un singuratic cu premeditare. Nu si-a imaginat niciodata ca se va casatori si ca va avea copii. „Cred ca aveam o notiune romantica despre faptul ca voi avea copii candva, dar pe de alta parte, aveam de asemenea si o notiune romantica despre faptul ca voi fi astronaut si, sincer, ideea de a fi astronaut parea o asteptare mai realista.”

 

A fi actor de stand-up comedy inseamna a avea o existenta nomada si nocturna, conform spuselor lui Jim Gaffigan. De asemenea, autorul spune ca majoritatea comicilor care fac stand-up sunt foarte constienti de faptul ca nu sunt normali. „Nu este nimic normal in faptul de a te urca pe o scena si de a face niste straini sa rada. Incearca asta o data. Este chiar ciudat. Din fire, noi suntem Gica-contra. Spune-i unui comic saa faca ceva si, cel mai probabil, el va face exact pe dos, doar pentru a vedea cum reactionezi.”

Lui Jim Gaffigan ii place sa fie parinte si ii place sa gaseasca umorul in cresterea copiilor. El considera ca daca parintii nu au placerea de a fi parinti, atunci ei nu vorbesc despre cresterea copiilor. Esecul si rasul pe seama propriilor defecte sunt caracteristicile definitorii ale unui parinte sanatos.

„Ma simt vinovat atunci cand ma aflu in oras si nu-mi petrec fiecare moment cu copiii mei. Ma simt vinovat atunci cand petrec timpul cu copiii mei si nu fac ceva constructiv in favoarea dezvoltarii lor intelectuale….”

 

Jim Gaffigan spune ca el niciodata nu a fost perceput ca fiind un actor cool de stand-up comedy. De fapt, nici la liceu nu era un baiat „cool”. „De cand am devenit tata, am devenit in mod dureros constient de obsesia de a fi un parinte cool… Exista reviste, bloguri si site-uri web obsedate de ideea «parentajului cool», care iti recomanda cea mai la moda chestie cu care sa-ti hranesti copilul, telefoane mobile cool pentru copilul tau si lucruri cool pe care sa le faci impreuna cu copilul tau, daca vrei ca acesta sa fie in preajma copiilor altor parinti cool.”

Una din observatiile facute de Gaffigan este ca, ironic, in perioada liceului, tipii sportivi si populari erau considerati „cool”, pe cand tocilarii nu erau. „Acum tocilarii sunt cei care dau tonul. Tocilarii sunt bogati si au succes, pe cand popularii de atunci sunt niste tantalai divortati, cu burti de bere…Asa ca dragi parinti care doriti sa fiti considerati «cool», renuntati la asta.”

Actorul de stand-up comedy, Jim Gaffigan, declara in aceasta carte faptul ca tatal este „vicepresedintele”. Tatal face parte din ramura executiva a familiei, dar este partenerul cu autoritatea mai slaba. „In ochii copiilor tai, tu indeplinesti mai mult un rol ceremonial de a asista la concursuri si de a comanda pizza.”

In alte ocazii, tati sunt prezentati ca vicepresedintele care „aplica legea”, ca un fel de Dick Cheney. „Daca nu ma asculti, ii voi spune tatalui tau.” Deodata, tatal prapadit devine Darth Vader. Copiii trebuie sa gandeasca: „Deci daca nu suntem cuminti, ii vei raporta comportamentul nostru acelui tip la care tipi si caruia ii dai ordine? Pai asta nu este o chestie chiar asa de amenintatoare.”

 

Gaffigan se considera norocos ca s-a casatorit cu o femeie precum Jeannie. Sotia sa este energica, muncitoare si are grija intr-un mod incredibil de el si de copii. Jeannie a nascut toti copiii acasa. „Nasterea acasa pare o nebunie. Aceasta este o experienta nesabuita. Imi amintesc ca la ultima nastere acasa, s-a tipat atat de mult la un moment dat, incat chiar m-am trezit din somn. Am crezut ca a inscris cineva un gol sau ceva asemanator. Cand am vazut ca sotia mea tocmai nastea alt copil, am rugat-o sa faca liniste si m-am intors la somn.”

Bebelusii sunt adorabili, dar trebuie sa fie asa deoarece sunt nepoliticosi. „Uaaaa”, asta nu-i politicos.

Bebelusii sunt cei mai ingrozitori colegi de camera. Nu au un loc de munca. Nu platesc chirie. Se trezesc la cele mai nepotrivite ore. Igiena lor este oribila.

 

Iata scrisoarea de introducere din aceasta carte:

Dragi copii,

Eu sunt tatal vostru. Tatal vostru, al tuturor celor cinci creaturi palide. Luand in considerare cat de atractiva si de fertila este mama voastra, este posibil sa fiti mai multi pana veti ajunge sa cititi aceasta carte. Daca cititi chestia asta, probabil ca sunt mort. As presupune asta pentru ca nu pot, sincer, sa-mi imaginez nicio alta situatie in care voi sa fiti interesati de vreun lucru pe care l-am facut eu. In clipa aceasta, voi sunteti mai interesati sa ma impiedicati pe mine sa fac lucruri cum ar fi sa lucrez, sa dorm si sa zambesc. Glumesc, desigur. Intr-un fel. Va iubesc din toata inima dar voi sunteti probabil motivul pentru care sunt mort.

In regula, nu m-ati ucis voi. M-a ucis mama voastra. Ea ramanea mereu insarcinata! Nu stiu cum. Nu va ganditi la asta. Asta are sa va infioare. La un moment dat, m-am temut ca a ramas insarcinata in timp ce era insarcinata. Ea era atat de fertila incat nici macar nu am lasat-o sa tina in mana vreun avocado. Oricum, asta este o carte doar despre tot ceea ce am observat eu in timp ce eram tatal vostru cand voi erati foarte mici si eu mai aveam ceva par in anul de fericita amintire 2013.

 

Asa ca, de ce o carte? Ei bine, de cand ati intrat in viata mea, voi ati fost o sursa constanta de spectacol scotandu-ma totodata din minti. Am simtit ca trebuie sa-mi scriu observatiile despre voi intr-o carte. Si de asemenea, pentru bani, pentru ca voi sa aveti ce manca si sa puteti strica in continuare lucruri. Apropo, imi pare rau ca am tipat atat de mult si ca am facut chestia aia zgomotoasa cu batutul din palme. Eu uram momentele in care tatal meu facea chestia aceea zgomotoasa cu batutul din palme, asa ca de fiecare data cand eu fac chestia aceea zgomotoasa cu batutul din palme, ma simt indurerat in multe feluri. Cea mai mare parte a durerii apare deoarece chestia aceea zgomotoasa cu batutul din palme chiar imi face mainile sa ma doara.

Poate ca va intrebati cum am scris aceasta carte. De la o varsta foarte frageda, voi toti ati stiut, instinctiv, ca eu nu sunt un tip chiar asa de stralucit. Probabil ati stiut de fiecare data cand a trebuit sa ma corectati atunci cand nu puteam sa citesc toate cuvintele din The Cat in the Hat (Pisica din palarie). Ce dracu, mie mi se pare ca scrierea e-mailurilor este o corvoada. (Iti multumesc, functie de autocorectare!) Am scris aceasta carte cu ajutorul multor persoane dar mai mult cu ajutorul mamei voastre. Mama voastra nu este doar singura femeie pe care am iubit-o vreodata ci si cea mai amuzanta persoana pe care o cunosc. Cand mama voastra nu se afla in travaliu, tipand la mine, ea ma facea sa rad atat de tare.

Cu dragoste,

Tata

 

De foarte multe ori oamenii compara copiii cu…cainii. „In fiecare an dupa ce Jeannie naste copilul nostru anual, eu primesc felicitari din partea familiei si prietenilor. Mereu se gaseste cate o persoana care spune: «Aha, tocmai vi s-a nascut un copil. Mda, noi tocmai ne-am luat un catelus.»”

Iata cateva diferente pe care Jim Gaffigan le-a alcatuit cu privire la copii si catei:

Cainii vin la voi atunci cand ii strigati pe nume;
Absenta contraceptivelor nu duce la detinerea unui animal de companie;
Nu trebuie sa va faceti griji la gandul ca patrupedul vostru va deveni vreodata dependent de metamfetamina;
Nu trebuie sa economisiti bani pentru a va ajuta cainele sa urmeze o facultate si sa aflati dupa absolvire ca el vrea sa se faca actor;
Daca cineva plimba un bebelus intr-un carucior, probabil ca acea persoana este un parinte sau o bona. Daca cineva plimba un caine intr-un carucior, probabil ca acea persoana este nebuna.
In aceasta carte autorul declara ca atunci cand aveti copii, unul dintre lucrurile cele mai distractive pe care le puteti face este acela de a le organiza petreceri aniversare. „Prima aniversare a primului copil este un eveniment de neuitat…Petrecerea pentru prima aniversare a primului vostru copil nu este o petrecere pentru copil; este o petrecere pentru voi. Sigur, copilul va aprecia intr-o zi fotografia aceea cu el in fata tortului cu lumanarica de 1 an si fotografia in care el ia prima inghititura de tort, dar atunci cand bebelusul implineste douasprezece luni, el chiar nu are habar ca se afla la o petrecere sau ca petrecerea este de fapt in cinstea lui, deoarece intreaga sa viata pare sa fie o petrecere.”