Comicul lui Caragiale se revarsa in satira violenta la adresa coruptiei din politica timpului; in ironie plina, magulitoare, superpoliticoasa, a propos de “amici”, in humor duios si complice cand scriitorul „simte enorm“ simfonia destinului.
Cuprins:
Teatru – O noapte furtunoasa, Conul Leonida fata cu reactiunea, O scrisoare pierduta, D-ale carnavalului, Napasta.
Referinte critice din Titu Maiorescu, Eugen Lovinescu, Garabet Ibraileanu, Pompiliu Constantinescu, G. Calinescu, Serban Cioculescu, Eugene Ionesco, Henri Zalis, Alexandru Paleologu, Dan C. Mihailescu, Stefan Cazimir.
