Din cate pot sa-mi aduc aminte, prima mea intalnire cu teatrul a fost la Cochabamba, in Bolivia, pe cand aveam sapte sau opt ani. Mama si bunicii m-au dus la Teatrul Achá, intr-o loja, si, dintr-odata, luminile s-au stins, cortina s-a ridicat si, pe scena, niste personaje in carne si oase au inceput sa traiasca o poveste.
Iar cei ce intrupau acele intamplari care se tot innodau si deznodau nu erau nici marionete, nici desene animate, nici imagini starnite de cuvintele vreunei carti, ci fiinte omenesti. Le priveam si le ascultam fascinat, cu toate ca nu pricepeam mare lucru.
Deodata, unul dintre domnii de pe scena a ridicat glasul si i-a dat o palma unei doamne. Am izbucnit in plans, iar mama a trebuit sa ma scoata din sala.
Mario Vargas Llosa
